Video Directorul BTarena: "Clujul a devenit un hub regional pe evenimente"

Directorul BTarena: "Clujul a devenit un hub regional pe evenimente"

Directorul BTarena, Ionuț Rusu, a spus, joi, la Ziua Live, că datorită evenimentelor care au loc în Sala Polivalentă, Cluj-Napoca a devenit un "hub regional" în acest sector.

Evenimentele se țin lanț la BTarena, în Cluj-Napoca. Directorul Ionuț Rusu spune că gradul de ocupare este de 90% și că în general toți cei care organizează evenimente în sala polivalentă revin datorită serviciilor de calitate și posibilităților pe care clădirea din Cluj-Napoca le oferă.

"Oamenilor din Cluj-Napoca și din zona din jurul orașului nostru le plac evenimente și le plac lucrurile care se întâmplă la BTarena și participă în număr mare. Sala are un grad de ocupare de 90% în momentul de față la evenimente. În mare parte, toți organizatorii care au organizat evenimente la noi în sală revin cu alte evenimente și cu alte concepte. Asta este și strategia noastră, să atragem evenimente recurente de calitate, cum este Discoteca '80 - '90 sau Transilvanya Open, deoarece este foarte greu să atragem evenimente one-time, este foarte complicat, nu se întâmplă acest lucru în nici o sală din Europa Occidentală. Toate sălile care au un succes și care au un grad de ocupare ridicat, așa cum este la noi", a spus Ionuț Rusu, la Ziua Live.

"Clujul a devenit un hub regional pe evenimente"

Evenimentele organizate în Cluj-Napoca și, implicit, la BTarena, atrag public nu doar din oraș, ci din întreaga regiune, ba chiar și din afara țării: "Vin, practic, din toate, din toate colțurile lumii și a României, și Cluj-Napoca a devenit, prin prisma evenimentelor care se organizează aici, implicit și prin prisma sălii polivalente BT Arena, un hub regional, unde atrage foarte mulți oameni din regiunea Transilvania, din Sălaj, din Alba, din Satu-Mare, Baia Mare, din toată regiunea aceasta, ceea ce ne bucură, pentru că reușim să ducem un plus valoare economiei din Cluj și un plus de valoare orașului și suntem mândri cu asta că reușim să facem acest lucru. (...) Acum, nu vreau să ne lăudăm singuri, dar acesta este adevărul în ceea ce înseamnă piața de evenimente din România și managementul arealului sportiv din România, suntem cei mai buni și suntem singurii care suntem pe profit, că vorbim de sala polivalentă, că vorbim de stadion, suntem singurii care suntem administrați de o societate comercială, care din veniturile pe care le are se întreține, obține profit". 

"Feedback-ul negativ ne ajută să fim mai buni"

Spectatorii, cei care vin la evenimente trebuie să fie mulțumiți de organizarea de la sala polivalentă și de aceea feedback-ul negativ este binevenit și chiar așteptat de echipa BTarena, spune Ionuț Rusu: "Noi punem un accent destul de mare pe utilizatorul final și vin și acum cu rgămintea ca și participanții la evenimente să ne dea feedback. Negativ în mare parte. Ne dorim feedback-ul negativ pentru că așa ne face să fim mai buni și putem să lucrăm mai bine cu partenerii noștri, cu organizatorii de evenimente pentru a rezolva micile inconveniente care apar și ne-ar plăcea, dacă se poate, chiar în real-time să primim acel feedback. De exemplu, au fost evenimente în care accesul publicului în sală a fost deficitar sau s-a întârziat și am reușit să remediem situația pe parcurs. Și diferite alte chestiuni: de la un scaun rupt, de la o baie murdară sau servirea la baruri. A fost o problemă de curând și am schimbat vendorul care vindea la barurile săli"

Lipsa a sălilor polivalente, piedică în industria divertismentului din România

Ionuț Rusu spune că echipa pe care o conduce face lobby să aducă evenimente mari, dar lipsa sălilor polivalente la nivel național afectează această industrie. De exemplu, un artist mai mare poate ar veni în turneu România, dacă ar putea să aibă mai multe reprezentații, însă nu are unde. 

"Avem foarte puține săli, avem evenimente care nu vin tocmai datorită lipsei infrastructurii din restul țării. Noi ne batem, facem lobby să aducem evenimente mari, dar ne batem de acea lipsa a sălilor polivalente. Paradoxal, în industria noastră, concurența este bună. Adică, cu atât mai multe săli și cu atât mai multe săli polivalente în adevăratul sens al cuvântului, acum zic și o chestie negativă - nu ca și acestea care se construiesc în România, unde în afară de sala polivalentă din Cluj-Napoca, niciuna nu este cu adevărat o sală polivalentă, doar din nume le-au dat polivalența. O sală polivalentă este acea sală care are parchetul demontabil, în care se poate face un switch foarte repede de la un eveniment la altul, în care poți să ai o anumită înălțime la sală, ca să poți să ridici greutăți mari, la unele evenimente noi ridicăm 20-30 de tone de acoperișul săli, deci o sală în care poți să intri măcar cu un motostivuitor pe poartă. La noi, în România, din păcate, sălile se construiesc încât nu poți intra cu utilajele să producă evenimentele, nu au dimensionată rețeaua electrică. Noi dorim să dăm mai departe din experiența noastră de la Cluj-Napoca și am asigurat consultanță. Singurii care au venit înainte, când au făcut proiectul, au fost cei din Republica Moldova, se construiește și în Republica Moldova un stadion și o sală polivalentă multifuncțională, din păcate, în România, au venit la final, după ce și-au construit și a spus <<ajutați-ne, asigurați-ne consultanță ca să ajungem și noi să avem evenimente, să ajungem și noi la nivelul vostru>>", a explicat Rusu. 

Comenteaza