Video Din culisele UNTOLD. Ce se ascunde în spatele show-ului de lumini de pe Mainstage: peste 3.000 de lumini în joc, controlate la milimetru

Din culisele UNTOLD. Ce se ascunde în spatele show-ului de lumini de pe Mainstage: peste 3.000 de lumini în joc, controlate la milimetru

În spatele scenei principale de la UNTOLD se află o adevărată uzină tehnologică. Mii de proiectoare inteligente, unele lansate chiar în acest an, sunt programate la milimetru pentru ca fiecare artist să aibă propriul show de lumini pe Mainstage.

Pentru zecile de mii de participanți, spectacolul începe în momentul în care se sting luminile și primul beat răsună pe Cluj Arena. Însă, în spatele fiecărui efect vizual se află zile întregi de muncă, simulări și sute de ore de programare.

Andrei Preduț, lighting designer al festivalului UNTOLD, povestește într-un material video cum se „aprinde” magia pe mainstage-ul de la UNTOLD. Specialistul în lumini spune că relația sa cu festivalul a evoluat de la an la an și că ediția din 2026 este cea mai complexă de până acum.

„Este, fără să periez pe nimeni gratuit, clientul meu preferat”, spune acesta.

Lighting designer-ul a făcut câteva dezvăluiri din culisele UNTOLD și despre tehnologia folosită la show-uriși spune că pe scena principală sunt instalate cele mai noi echipamente de iluminat disponibile pe piață, inclusiv proiectoare lansate în 2026.

„Avem acum pe instalație aparate de ultimă generație, apărute anul acesta. Sunt niște spoturi de mare putere, numite Eagle Strike. Sunt ridicol de mari”, explică Andrei Preduț.

Doar instalația permanentă a scenei include 841 de corpuri de iluminat, însă odată cu venirea artiștilor și montarea echipamentelor proprii, totalul depășește 1.000 de lumini, iar în anumite show-uri poate ajunge la 2.000-3.000 de aparate.

„Fiecare artist care vine cu propriul setup folosește un kit separat, iar numărul total crește foarte mult”, spune specialistul.

Înainte ca spectatorii să vadă spectacolul, acesta este construit într-un studio special. Acolo există o replică digitală a scenei principale, în care fiecare reflector este recreat virtual și poate fi controlat exact ca în realitate. Fiecare corp de iluminat are propriul număr și propria adresă digitală, astfel încât consola știe exact ce dispozitiv controlează și ce efect trebuie să execute.

„Artistul vine aici, programează show-ul în simulator, iar apoi acesta este transferat pe scena mare”, explică lighting designerul.

Înainte de concert, echipa fiecărui artist adaptează spectacolul la instalația impresionantă a UNTOLD, astfel încât fiecare moment să fie sincronizat perfect cu muzica, ecranele LED și efectele speciale.

Rezultatul muncii echipelor care lucrează pentru UNTOLD este unul dintre cele mai spectaculoase show-uri de lumini din Europa - durează doar câteva ore, pare că vine de la sine, dar este pregătit în culise cu mult timp înainte de deschiderea porților festivalului.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .