Delia, Vunk și ADDA urcă pe scenă la Dej! Trei zile de concerte, tradiții și spectacole la Zilele Municipiului 2026
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:45
- Eveniment
- Ascultă știrea
În perioada 10-12 iulie, Primăria Municipiului Dej, Consiliul Județean Cluj și Asociația Produs de Cluj organizează: Zilele Municipiului Dej, Festivalul Culturii Populare Someșene ”SAMVS” ed. 46-a și Târgul Produs de Cluj.
În perioada 10-12 iulie 2026, orașul va găzdui Zilele Municipiului Dej, Festivalul Culturii Populare Someșene „SAMVS”, ajuns la cea de-a 46-a ediție, și Târgul Produs de Cluj, într-un maraton de concerte, evenimente culturale și activități dedicate întregii familii.
Organizat de Primăria Municipiului Dej, Consiliul Județean Cluj și Asociația Produs de Cluj, evenimentul promite trei zile pline de muzică, tradiții și momente speciale. Pe lângă spectacole, vizitatorii vor putea descoperi produse tradiționale locale în cadrul târgului și se vor putea bucura de parcul de distracții, deschise zilnic între orele 12:00 și 00:00.
Manifestările vor debuta încă din 9 iulie, când Muzeul Municipal Dej va găzdui, de la ora 19:00, vernisajul expoziției „Anuala artiștilor plastici dejeni”. Evenimentul va fi prezentat de lect. univ. dr. Luigi Bambulea, care va susține și conferința „Brâncuși 150 – itinerarul unei idei”, dedicată marelui sculptor român.
Vineri dimineață, în Sala Multimedia a Muzeului Municipal, va avea loc sesiunea de comunicări științifice „SAMVS”, moderată de profesorul universitar Sorin Nemeti. Cu această ocazie va fi lansat și volumul trilingv „Dej. Atracții turistice”, semnat de profesorul Ioan Ciorca.
Vunk deschide seria marilor concerte
Prima seară de spectacole din Piața Bobâlna începe vineri, de la ora 19:00, cu DJ Marius Tămaș, urmat de recitalurile susținute de Anda Domșa, Szekely Pal, Anda Dimitriu și Andrei Bănuță.
Punctul culminant al serii va fi concertul extraordinar al trupei Vunk, una dintre cele mai iubite formații pop-rock din România.
Delia, ADDA și Florian Rus, capetele de afiș ale zilei de sâmbătă
Ziua de sâmbătă începe cu emoționanta ceremonie dedicată cuplurilor care sărbătoresc Nunțile de Aur, organizată în Sala Mare a Primăriei.
Seara aduce însă unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. Pe scenă vor urca Cezzy, Gabriela Toma, Florian Rus, ADDA și Calinacho, iar punctul culminant va fi concertul susținut de Delia, una dintre cele mai apreciate artiste din România.
Evenimentele vor fi prezentate de Ioana Jeler, Alex Prunean și Răzvan Căucean.
Duminică, zi dedicată tradițiilor și folclorului
Ultima zi a manifestărilor este rezervată culturii populare. Începând cu ora 16:00, scena va găzdui cea de-a 46-a ediție a Festivalului Culturii Populare Someșene „SAMVS”, unde vor evolua numeroși interpreți de muzică populară din Transilvania, alături de Ansamblul folcloric „Someșana” și Orchestra Someșana a Centrului Cultural Arta Dej, dirijată de Ioan Țigoan.
În cadrul spectacolului vor fi premiați și elevii din Dej care au obținut rezultate excepționale la Evaluarea Națională 2026.
Seara va continua cu recitalurile susținute de Angela Rusu, Lavinia Goste, Deți Iuga, Anca Ilca Mureșan, Felix Gălan, Adriana Irimieș, Ioana Breda Morar și Marius Zorilă.
Cele trei zile de sărbătoare se vor încheia în jurul orei 23:15, cu un impresionant spectacol de lasere, care va închide ediția din acest an a Zilelor Municipiului Dej, a Festivalului „SAMVS” și a Târgului Produs de Cluj. Evenimentul se anunță unul dintre cele mai importante din județul Cluj în această vară, reunind muzica, tradițiile și produsele locale într-o atmosferă de sărbătoare.












