Veste bună pentru Teatrul Național și Opera Română din Cluj. Anunțul ministrului Culturii legat de modernizarea clădirii

Veste bună pentru Teatrul Național și Opera Română din Cluj. Anunțul ministrului Culturii legat de modernizarea clădirii

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că urmează în 2024 investiţii în clădiri de patrimoniu şi instituţii culturale şi a dat ca exemple Opera şi Teatrul din Cluj, Muzeul Naţional al României, Teatrul şi Biblioteca din Craiova, aşezămintele Brătianu, Vila Florica.

În cazul restaurării clădirii Teatrului Național și Operei Naționale Române Cluj-Napoca, este vorba de o investiție care se ridică la 20 de milioane de euro. Rămâne de văzut câți din acești bani vor fi alocați anul viitor.

"Din perspectiva capacităţi statului român de a valorifica patrimoniul construit, trebuie să recunosc că am fost deficitari şi sunt clădiri spectaculoase, emblematice pentru identitatea noastră naţională, care se află într-un stadiu foarte avansat de degradare. (...) La Ministerul Culturii am găsit resurse extrem de limitate, dar în acelaşi timp şi o lipsă de aplecare pentru acest patrimoniu uriaş pe care noi îl avem ca ţară. Şi vă mărturisesc că din prima zi a mandatului am strâns toate echipele, am pus într-un coş tot efortul posibil, astfel încât proceduri de investiţii, resurse pe care le-am putea avea la dispoziţie, să fie canalizate pentru refacerea atât cât se poate, a patrimoniului construit. (...) Şi mă bucur că anul viitor va fi un an în care vom lansa unele lucrări şi vom lăsa pregătită documentaţia pentru investiţii şi în instituţii culturale, dar şi în clădiri de patrimoniu", a afirmat Raluca Turcan.

Liberala a menţionat că există banii pentru unele dintre aceste investiţii.

"Şi mă refer la Opera şi Teatrul din Cluj, mă refer la Muzeul Naţional de Istorie al României, mă refer la Teatrul din Craiova, Biblioteca din Craiova, aşezămintele Brătianu, Vila Florica sunt investiţii care vor începe anul viitor, fie prin pregătirea documentaţiei, (...) unele să le începem chiar noi, pentru că sursa de finanţare există. Există bani pentru a realiza o parte dintre aceste investiţii pe care le-am menţionat", a mai spus ministrul Culturii.

Clădirea instituției de cultură din Cluj-Napoca fost inaugurată în ziua de 8 septembrie 1906, cu o reprezentație a Teatrului Maghiar, al cărui director era Jenő Janovics. Construit în stil baroc-rococo, edificiul are o capacitate de 1.000 de locuri și trei rânduri de logie. Prima reprezentație în limba română în clădirea Teatrului Național din Cluj a avut loc la 14 mai 1919, iar primul spectacol al companiei de limba română din Cluj a avut loc 1 decembrie 1919, marcând un an de la Marea Unire.  În 1990, în nișele de pe fațada clădirii au fost amplasate statuile „Thalia” și „Eutherpe”, opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin.

Comenteaza