Spectacolele "Pour Toujours" și "Iulius Caesar" revin în program Maghiarului din Cluj

Spectacolele
Două dintre spectacolele importante ale stagiunii trecute revin, în luna octombrie, în programul Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Spectacolul "Pour Toujours (În vecii vecilor)", regizat de Dominique Serrand, a fost programat duminică, 16 octombrie, ora 20:00, în sala mare, iar "Iulius Caesar", de William Shakespeare, pus în scenă Silviu Purcărete, se va juca vineri, 21 octombrie, ora 19:00, în aceeași sală.

Ambele spectacole sunt invitate în cadrul Festivalului Național de Teatru, care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, la București. "Pour Toujours" are ca punct de plecare recviemul, regizorul împreună cu echipa de actori imaginând un dans emoţionant, puternic, amuzant uneori, o odă dedicată vieţii şi lucrurilor dispărute.

„Nimic nu e fals, nimic nu e ,,dramatic", nimic nu e ,,grandilocvent" în spectacolul lui Serrand. Nimic nu șochează dizarmonic. Dacă putem vorbi totuși despre șoc el vine din impactul estetic și emoțional aparte al spectacolului. Un spectacol de zile mari", scria criticul de teatru Mircea Morariu.

"Iulius Caesar", regizat de Silviu Purcărete, este probabil cea mai dură piesă politică a lui Shakespeare, ea ne copleșește nu numai prin clarviziunea fără cusur, ci și prin surprinzătoarea sa actualitate - preciza dramaturgul spectacolului, András Visky.

„Înlăturarea de la putere a tiranului Caesar (cu pretenţii de zeu) nu înseamnă ieşirea din criză, domnia fericirii visate, armonia. Din contră, se instaurează haosul, războiul civil, distrugerea. De câte ori nu s-au repetat atari evenimente în societăţi civile de pe mapamond? Mutările de pe tabla de şah sunt aceleaşi, piesele diferă", menționa Adrian Țion.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.biletmaster.ro şi de la casa de bilete a Teatrului (de luni până vineri, între orele 10:00-14:00 şi cu 1h 30' înainte de spectacol).

Comenteaza