Serată muzicală de operă la Muzeul Etnografic
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Noi 2013, 17:38
- Cultură
- Ascultă știrea

În cadrul concertului vor interpreta soliştii Ştefania Barz, Lucia Bulucz, Veronica Tudosa Fizeşan, Andrada Ioana Rosu, Fulop Martin şi Andrei Sofron, acompaniaţi la pian de Adela Bihari.
Spectacolul este programat duminică, 24 noiembrie, de la ora 18, în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
"Spectacolul face parte dintr-un program realizat in parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, program ce urmăreşte să aducă mai aproape de public cele mai frumoase bijuterii muzicale aparţinând repertoriului liric, prin evenimente realizate în ambianţa specială, intimă, a Sălii Reduta", au precizat reprezentanţii Operei Naţionale Române din Cluj.
"<Serata Muzicala> reprezintă o invitaţie în lumea operei, adresată în egală măsură acelora care îşi doresc o primă întâlnire cu universul liric - concertul de operă reprezentând prilejul ideal pentru un astfel de <debut> de spectator -, dar şi iubitorilor titraţi, prieteni fideli ai operei ce cunosc şi preţuiesc aceste ocazii speciale, în care empatia şi fluidul energetic ce leagă artiştii de cei prezenţi în sala de spectacol circulă libere în absenţa brierei scenei atingând cote maxime", au adăugat reprezentanţii Operei Naţionale Române clujene.