Proiecţie cu "Fragii sălbatici" la Klausenburg Cafe

Proiecţie cu
Celebrul film "Fragii sălbatici", regizat de Ingmar Bergman, va putea fi vizionat mâine, de la ora 21:30, la cafeneaua Klausenburg de pe strada Universităţii. Intrarea la proiecţie este liberă.


">

Pelicula, care a fost lansată în 1957 şi a câştigat Ursul de Aur de la Berlin, îi are în rolurile principale pe Victor Sjostrom, Bibi Andersson şi Ingrid Thulin. Filmul spune povestea profesorului Isak Borg care merge, împreună cu nora sa Marianne, să-şi ridice titlul onorific primit din partea Universităţii din Lund. Cei doi parcurg drumul dintre Stockholm şi Lund cu maşina.

 

Borg este un bărbat în pragul senectuţii, al cărui nume se poate traduce prin expresia "fortăreaţă de gheaţă". El reuşeşte, datorită călătoriei, să devină conştient nu numai de propriul final ci şi de tragica lipsă a laturii emoţionale din viaţa sa de până atunci. De altfel, Bergman reuşeşte să-şi facă personajul să traiască într-o zi cât pentru toată viaţa. "Voiaj copleşit de coşmaruri, vise şi reveniri în trecut, al unui venerabil profesor însoţit de nora sa, către universitatea care-i decernează titlul de Doctor Honoris Causa. Traseu exterior care se intersectează cu un labirint interior, voiaj în timp şi în imaginar, bilanţul unei existenţe, filmat cu o libertate de limbaj si mişcare ce taie respiraţia, operă capitală de introspecţie, meditaţie despre farmecul senectuţii, dar şi omagiu al tînărului cineast clasicului Sjöström" (Dicţionar universal de filme, 2002). Un amănunt deloc irelevant: Ingmar Bergman a scris scenariul filmului (nominalizat la premiile Oscar tocmai la această categorie) în timp ce se afla internat în spital.

 

 

Comenteaza