Premieră la Teatrul de Păpuși din Cluj

Premieră la Teatrul de Păpuși din Cluj
Micuții sunt invitați la premiera spectacolului "Rățușca cea urâtă" de Hans Christian Andersen, vineri, 11 septembrie 2015, la ora 18, la Teatrul Puck din Cluj-Napoca. Din distribuţie fac parte Ramona Atănăsoaie, Frunzina Anghel, Andreea Bolovan, Ionuţ Constantinescu, Iulia Dinescu, Călin Mureşan, Angelica Pamfilie, Andra Ştefan.

Un ou de lebădă ajunge în cuibul unei raţe domestice, iar din acest ou iese un boboc de „raţă" mai mare, mai altfel, mai „urât" decât celelalte răţuşte. Apariţia bobocului „ieşit din rând" o nelinişteşte pe raţa mamă şi stârneşte adversitatea păsărilor din ogradă. Bobocul de lebădă, văzut ca o răţuşcă urâtă, ajunge în curând ţinta tuturor şicanelor, ciupelilor, ironiilor. Marginalizat şi de propriii săi fraţi, bobocul de lebădă nu are altă cale decât fugă în lume, nutrind speranţa că undeva există un loc pentru el. Drumul lui duce spre iazuri şi păduri, spre mlaştini şi sălbăticie, unde va întâlni fiinţe cuvântătoare şi necuvântătoare, dar nimeni nu va vedea, nu va recunoaşte în bobocul solitar şi ciudat, cu penajul gri, cu capul mare şi ciocul negru, magnifica pasăre din poveştile cu elfi: lebăda. Nici măcar el nu ştie cine este.

„Răţuşca cea urâtă" nu este o poveste cu un final dramatic precum „Soldăţelul de plumb" sau „Fetiţa cu chibrituri", iar promisiunea mult aşteptată a metamorfozării se împlineşte sub taina iernii: în oglinda apelor de primăvară şi în privirea semenilor săi, răţuşca cea urâtă îşi dezvăluie chipul şi adevărata sa natură. Lebăda cea tânără devine reprezentarea frumuseţii absolute, transfigurată de nobleţea suferinţei. Memoria penajului gri, memoria răţuştii urâte e tributul plătit unui vis împlinit, care şi el pare la fel de trecător precum clipele de coşmar: Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu m-aş fi gândit la atâta fericire! Máté Varga Ibolya

Următoarele reprezentaţii vor avea loc duminică, 13 septembrie, de la orele 11 şi 12.30.

 

Comenteaza