Porumboiu: “Românii nu au educaţie vizuală”

Porumboiu: “Românii nu au educaţie vizuală”
Indiferenţa şi slaba înţelegere ale publicului român faţă de cinema îşi au originile în şcoală, a spus ieri regizorul la TIFF Lounge.

 Un român vine de la Paris cu fotografii cu un uriaş Turn Eiffel şi cu oameni mici în josul imaginii pentru că, spre deosebire de alte naţionalităţi, nu are noţiuni elementare de fotografie. Aprecierea a fost făcută ieri, la TIFF Lounge, de Corneliu Porumboiu, regizorul faimoaselor producţii “A fost sau n-a fost?” şi “Poliţist, adjectiv”.

 

“Lipseşte o educaţie a imaginii. Cei mai mulţi români apreciază, fac descrieri şi comentarii de tip literar, la nivel liceal aş zice, şi asta, din păcate, se răsfrânge şi asupra cinematografiei. Este necesară o educaţie măcar vizuală, dacă nu chiar cinematografică în şcoli”, a declarat Corneliu Porumboiu.

 

 Regizorul a răspuns cu umor la întrebările publicului, format mai ales din tineri, şi a precizat chiar şi ce nu vrea să facă. “Vreau să evit carnalul, nu vreau să folosesc în filmele mele copii sau relaţii. Fac un cinema foarte abstract, când pui un cuplu lucrurile capătă deja conotaţii sexuale”, a punctat Porumboiu. “îmi place Derrida. Sunt nişte autori pe care îi citesc, cu siguranţă iau nişte concepte de acolo, dar nu le folosesc”, a precizat Porumboiu, întrebat despre sursa de inspiraţie din “Poliţist, adjectiv”.

 

Regizorul nu crede că va face vreodată filme bazate pe tehnici de tipul 3D, însă apreciază modalitatea respectivă de exprimare şi are o teorie asupra succesului pe care îl are: tehnica 3D a apărut de mult, din anii ‘70 chiar, însă ne aflăm după o pauză de 10 ani în care oamenii nu au mai frecventat cinematograful. Astfel, imaginile futuriste, inspirate de jocuri pe calculator ar fi singura metodă de a-i atrage iar în săli.

 

Mai mult, Porumboiu apreciază că afluxul de public românesc la aceste filme este un lucru bun. “Este foarte bine să mergi la «Avatar», te formezi, intri într-o anumită stare din care vei evolua spre a aprecia filme mai bune. Este un prim pas. Toţi am început cu basmele, e un prim nivel de la care aşteptările se rafinează”, a spus el.

 

Starea cinematografiei româneşti nu este una acceptabilă, mai ales că nu se poate vorbi de o industrie de specialitate şi nici de un public la care să se raporteze tinerii cineaşti, a subliniat regizorul invitat la TIFF Lounge. “Eu ştiu că fac nişte filme de nişă. Cred că ar trebui să se facă mai multe filme de autor şi, atunci când se fac, publicul să aibă acces la ele. Nu avem nici toate meseriile pentru aşa ceva. Pe de altă parte, Mediapro a făcut telenovelă pentru cinematograf, cu manelişti şi fete frumoase, şi tot n-a avut succes, ceea ce iar ar trebui să ne dea de gândit”, a mai spus Porumboiu.

 

El a mai dezvăluit că merge şi la filmele de la mall, însă “destul de rar”: “Mă intrigă, se vorbeşte la telefon, se fac glume proaste...”.

 

Un mic dictator

 

“Sunt maniac”, a mărturisit ieri regizorul, despre care s-a lansat o adevărată legendă că nu zâmbeşte măcar în platouri, deşi face filme la care te tăvăleşti pe jos de râs.

 

“Filmul e ca dansul pe sârmă, dacă nu-ţi iese odată unul, e greu de crezut că îl vei mai face pe următorul. O zi de filmare costă 10.000 de euro, nu-ţi permiţi să pierzi vremea, aşa că devin un dictator care nu improvizează şi nu lasă nimic hazardului. Toate trebuie să fie clare, la filmări se lucrează doar nuanţe”, s-a justificat Porumboiu.

 

Comenteaza