Poetul Ion Mureşan, prezent la Galeria Întâlnirilor de la București

Poetul Ion Mureşan, prezent la Galeria Întâlnirilor de la București
O seară de poezie cu poetul clujean Ion Mureşan va avea loc, miercuri, în cadrul unei noi ediţii a Galeriei Întâlnirilor, eveniment ce va avea loc la The Gallery din București.

Considerat de critica literară drept unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, Ion Mureşan va sosi la Galeria Întâlnirilor însoţit de Gavril Ţărmure, fondator al Societăţii de Concerte Bistriţa şi al Editurii Charmides, director al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa. În calitate de fondator al Editurii Charmides, Gavril Ţărmure va prezenta, cu această ocazie, activitatea editurii.

Poet, eseist, publicist, Ion Mureşan s-a născut la 9 ianuarie 1955, Vultureni, judeţul Cluj. Studiază istoria şi filosofia la Universitatea „Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca. În timpul studenţiei este redactor la revistele Echinox şi Napoca Universitară. Cum în acea perioadă regimul comunist a „închis" marile oraşe, între 1981-1988 este profesor de istorie în satul Strâmbu, judeţul Cluj. Între 1988-1998 este redactor la revista de cultură Tribuna din Cluj-Napoca. După Revoluţia din 1989, la fel ca alţi scriitori, se dedică publicisticii, scriind articole de opinie, editoriale, reportaje, eseuri politice. Astfel ajunge redactor, sef departament cultură, director editorial și redactor şef la o serie de reviste şi ziare regionale. Publică poezii şi eseuri, recenzii în principalele reviste literare ale ţării.

Din anul 2006 este redactor şef al revistei de cultură VERSO, editată de Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj şi redactor la revista Poesis International.

Publică următoarele cărţi: „Cartea de iarnă" -poezie (1981) - Premiul Uniunii Scriitorilor din România; „Poemul care nu poate fi înţeles"-poezie(1993) - Premiul Uniunii Scriitorilor din România; „Cartea Pierdută - o poetică a urmei"-eseuri (1999) - Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor; „Carnavalul din poiană" - teatru pentru copii (2004) - Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor; „Pahar" - poezie (2007); „carteaAlcool" - poezie (2010) - Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul Academiei Române; „Oglindaaburită", eseuri conversaţionale (2013) - Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România;„Poezii" (antologie) ed. Paralela 45, 2014. „Pahar" (ediția a II-a) ed. Școala ardeleană, 2015;„Le mouvement sans coeur de l'image" -poezie- editions Belin, Paris, 2000; „Acces interzis - Zugang verboten" -poezie - buroabrasch, Viena, 2008 (ediţie bilingvă, română-germană); „The book of winter and other poems", Ed.Plymouth Press University, 2011; Prezent în antologii de poezie apărute în Italia, Franţa, Germania, Ungaria, Serbia, SUA, Anglia etc.În anul 2008, prestigioasa revistă VATRA îi dedică poetului un număr întreg de revistă sub genericul „Poetul for ever - Ion Mureşan".

În anul 2014 i se decernează Premiul Național de Poezie„Mihai Eminescu"pentru Opera Omnia, Botoșani.Distins cu ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

 

Comenteaza