Peste 220.000 de persoane au luat parte la Zilele Maghiare din Cluj

Peste 220.000 de persoane au luat parte la Zilele Maghiare din Cluj

Cea de-a 14-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj s-a încheiat duminică, 20 august, cu o producție de amploare, care a adus pe scena din Piața Unirii renumiți artiști de rock și jazz anglo-american și european. Astfel, în fața unei piețe arhipline, alături de compozitorul, producătorul și percuționistul Leslie Mandoki au oferit un concert de zile mari Mandoki Soulmates, adică Nick van Eede, Al di Meola, Mike Stern, Randy Brecker, Till Brönner, Richard Bona, Tony Carey și Fausto Beccalossi.

Concertul a fost precedat de discursurile susținute de primarul Clujului Emil Boc, viceprimarul Oláh Emese, Csaba Grezsa, consulul general al Ungariei la Cluj, și Gergely Balázs, organizatorul principal al festivalului.

„Zilele Culturale Maghiare au fost din nou un bun prilej pentru noi toți de a sărbători împreună și de a ne îmbogăți cu experiențe de neuitat. Visele noastre s-au împlinit din nou: piața principală din Cluj este plin de viață și, poate cel mai important, anul acesta am reușit să sărbătorim din nou pe strada Kogalniceanu”, a spus Oláh Emese, viceprimarul Clujului.

„Este o plăcere deosebită faptul că și prietenii noștri români au sărbătorit împreună cu noi, și doresc pe această cale să mulțumesc primarului Clujului pentru sprijinul acordat”, a declarat consulul Csaba Grezsa.

„Ceea ce definește Clujul este unitatea în diversitate și arta de a trăi împreună. La Cluj, diversitatea nu este o amenințare. Împreună am transformat-o într-o oportunitate de a fi mai buni, într-o oportunitate de a crea cea mai bună calitate a vieții posibile. La Cluj, diversitatea nu este doar încurajată susținută, ea este sărbătorită – ceea ce am făcut împreună în aceste zile. Asta este cu adevărat normalitatea europeană, asta este cu adevărat normalitatea democratică”, a punctat primarul Emil Boc.

Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare, a încheiat seria discursurilor spunând: „Mai presus de toate sunt recunoscător pentru zilele petrecute împreună. Multe fețe zâmbitoare și priviri fericite sunt cele care dau sens muncii noastre. E o plăcere să vezi că Clujul mai are un Kolozsvár, și așa va fi atâta timp cât vor fi în acest oraș oameni care dansează și cântă în maghiară. Sunt convins că orașul intern, Kolozsvár, al Clujului este o adevărată valoare de care ar trebui să avem grijă nu doar noi, maghiarii, ci și majoritatea de etnie română, pentru că fără Kolozsvár Clujul ar fi mai sărac și mai slab”.

Mai bine de 220.000 de persoane au participat la cele peste 500 de activități desfășurate în 52 de locuri în timpul celor opt zile de festival. Manifestarea culturală a numărat anul acesta 31 de concerte de pop, rock, jazz, și 27 de concerte de muzică clasică și sacră, care s-au ținut atât pe scenele aflate în aer liber, cât și în biserici și muzee. Pe scena principală, cea din Piața Unirii, au urcat în timpul festivalului 87 de artiști din 9 trupe, concertul care a avut cel mai numeros public fiind cel susținut de EDDA Müvek.

Anul acesta, în timpul Zilelor Culturale Maghiare au avut loc 37 de vernisaje și expoziții, 21 de tururi ghidate în trei limbi (română, maghiară și engleză), 100 de activități pentru copii, 21 de proiecții de film, 40 de prezentări, dezbateri și mese rotunde. De asemenea, 20 de ansambluri populare din 8 țări (România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina, Serbia, Polonia, Grecia și Mexic) au luat parte la Festivalul Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”, spre deliciul publicului spectator.

Strada Kogălniceanu, care a revenit anul acesta în circuitul festivalului, și Strada Vinului au fost pline de viață, adunând zi de zi circa 5-6.000 de persoane, ce s-au bucurat de produsele a 130 de meșteșugari, 18 muzee, 14 edituri și 20 bucătari și vinificatori pricepuți.

Turnul Bisericii Sf. Mihail s-a dovedit și anul acesta un punct de atracție principal, fiind vizitat pe parcursul celor opt zile de 2.520 de persoane. La cea de-a cincea ediție a Crosului Donaton, care a avut loc în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, s-au înscris 452 de alergători, care mai apoi s-au delectat în Parcul Etnografic cu bunătățile pregătite de 31 echipe de prieteni bucătari.

Și în online publicul Zilelor Culturale Maghiare a avut o prezență activă. Astfel, site-ul festivalului a avut 55.000 de vizitatori unici în timpul evenimentului, iar cele două pagini de Facebook ale festivalului (în limba maghiară și în română) au avut un reach total de 1,82 milioane persoane și 140.000 interacțiuni (like-uri, comentarii, share-uri etc).

A 14-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj s-a bucurat de sprijinul a 237 de sponsori, parteneri și finanțatori instituționali, iar 164 de voluntari și 122 de membri din echipa de organizare au contribuit cu entuziasm la buna funcționare a festivalului.

Organizatorii festivalului, Asociația Clujul Comoară și Asociația Zilele Culturale Maghiare, mulțumesc atât publicului pentru deschiderea și interesul arătat, cât și voluntarilor, partenerilor instituționali, finanțatorilor, sponsorilor și partenerilor media care au contribuit la organizarea, desfășurarea și promovarea acestei manifestări de mare anvergură.

Ediția a 15-a a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj va avea loc în perioada 18-25 august 2024.

 

Etichete
Comenteaza