Peste 200 de filme și evenimente la TIFF 2023 / Program publicat, bilete puse în vânzare
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mai 2023, 14:05
- Cultură
- Ascultă știrea
TIFF 2023 va avea loc între 9 – 18 iunie 2023 la Cluj-Napoca. Vor fi proiectate peste 200 de filme, vor avea loc concerte, cine-concerte și alte evenimente pentru întreaga familie. Programul proiecțiilor a fost publicat online.
"Anul acesta avem mulți invitați și multe filme. E o ediție cu 182 de filme de lung metraj și 18 filme de scurt metraj din 45 de țări și mulți invitați", a anunțat regizorul Tudor Giurgiu, președintele TIFF. La TIFF este așteptat și actorul australian Geoffrey Rush, care este invitatul special al acestei ediții.
TIFF.22 decolează cu o comedie zănatică despre frica de zbor. „Confort nordic (Northern Comfort, Islanda / Marea Britanie / Germania, 2023) va deschide cea de a 22-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023).
22 de lungmetraje în premieră pe țară intră în cursa celor două competiții internaționale de la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Regizate de autori aflați la primul sau al doilea film, 12 dintre ele concurează pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, iar 10 - pentru titlul de cel mai bun film al Competiției What's Up, Doc?.
Abonamentele pentru cea de-a 22-a ediție TIFF au fost puse în vânzare online - https://tiff.eventbook.ro/