Parcul central din Cluj "se reface" după Jazz in the Park. Organizatorii festivalului plătesc 15.000 de euro

Parcul central din Cluj "se reface" după Jazz in the Park. Organizatorii festivalului plătesc 15.000 de euro

Lucrări de refacere a Parcului Central din Cluj-Napoca după ediţia din 2018 a festivalului Jazz in the Park. Costurile se ridică la aproximativ 15.000 de euro.

"Dragi prieteni, ne-am gândit să clarificăm cu voi câteva aspecte legate de cum a rămas parcul după Jazz in the Park și ce facem pentru refacerea lui. Cele patru zile în care festivalul a avut loc în parc au avut în mod cert un impact asupra zonei, mai ales pentru că a plouat foarte mult, 9 zile din 11. Ne-am asumat încă de la început că vom da înapoi parcul așa cum l-am primit.

Imediat după festival, împreună cu Serviciul Spații Verzi din Primărie am evaluat pagubele produse din cauza organizării evenimentului, iar acestea vor fi remediate integral pe cheltuiala noastră și sunt realizate de firma Eco Garden Construct, care se ocupă de mentenanța parcului pe tot parcursul anului. Lucrările au demarat deja - în zonele din jurul clădirii Casino și în spațiul unde a fost amplasată Scena Principală – și vor continua cu celelalte zone din parc precum locul unde a fost amplasată Scena Alternative și zona foodcourt", transmit reprezentanţii Jazz in the Park.

Zilele acestea, orgnizatorii aşteaptă devizul final al lucrărilor, costurile ridicându-se la aproximativ 15.000 de euro. "E vorba despre lucrări de reînsămânțare a ierbii și de refacere a unor alei. În multe zone din parc rezultatele sunt deja vizibile. Vă asigurăm că nu fugim de responsabilitate, doar că natura are ritmul ei în care lucrează, nu se văd rezultatele peste noapte", punctează aceştia.

70.000 de participanţi

Peste 70.000 de persoane au participat la ediţia din 2018 a festivalul Jazz in the Park, în perioada 21 iunie - 1 iulie, în mai multe locaţii din Cluj-Napoca: Parcul Central, malul Someșului, la Pata Rât, în stradă, la Opera Maghiară și la Muzeul de Artă. Pe scenele festivalului au urcat peste 100 de trupe, între care Juan de Marcos, Richard Bona, Bill Laurance, trupele Nouvelle Vague, The Herbaliser, Forq și Fanfare Ciocârlia.

7.000 de donatori

Ediția din acest an Jazz in the Park a înregistrat un record la numărul de persoane care au cumpărat bilete neobligatorii pentru susținerea Fondului Jazz in the Park. 7.000 de persoane au donat 13.200 de euro pentru finanțarea unor proiecte artistice și creative selectate de juriul Fondului.

Campania de strângere de fonduri continuă și după festival, iar cei care doresc, pot să cumpere online bilete neobligatorii prin care se finanțeze proiectele selectate: romanul grafic Fata Știmei Apelor, colecția de machete despre Cluj deCluj, jurnalul politic An Almost Political Diary, concertul experimental Generique Interactiv, ghidul turistic Illustrated Facts About Transylvania și evenimentele dedicate fotografiei documentare Fotopia Collective. Jazz in the Park Festival este un proiect organizat de agenția Fapte.

 

 

Comenteaza