Opera din Cluj pregăteşte 3 spectacole în "Săptămâna altfel" - primul e azi. Ce poţi urmări

Opera din Cluj pregăteşte 3 spectacole în
Opera din Cluj îşi adaptează programul la "Săptămâna altfel" şi îi cheamă pe elevi la spectacole specifice, cum ar fi "Hansel şi Gretel" sau "Văduva veselă", dar şi un matineu de balet - "Coppelia".

"Săptămâna altfel", care începe azi, programează la Opera din Cluj "un program lejer, plăcut şi în acelaşi timp artistic şi educativ, care să apropie publicul tânăr de valorile sale", după cum spun reprezentanţii instituţiie.

Astăzi la ora 12 elevii îi pot vedea pe Hänsel şi Gretel în povestea muzicală după fraţii Grimm, pe muzica lui Engelbert Humperdinck - un spectacol potrivit pentru elevii claselor primare şi gimnaziale. Alături de vocile veselilor artişti Alexandra Hordoan, Simona Baltog, Daniela Mureşan Chişbora şi Horaţiu Ruşti, spectacolul va fi completat de acompaniamentul la pian al Adelei Bihari. Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 13.30.


Cel de-al doilea spectacol muzical „altfel", programat pentru miercuri la ora 18.30 aduce pe scena instituţiei opereta „Văduva veselă", aflată la a doua sa reprezentaţie în urma marelui succes al premierei, desfăşurată la finalul lunii martie. Opereta lui Franz Lehar aduce în faţa publicului captivanta şi înflăcărată poveste de dragoste burgheză, vândută și cumpărată, dintre Hanna şi Contele Danilo.

Potrivit pentru ultimele clase gimnaziale şi liceeni, precum şi pentru publicul larg, spectacolul, care va interpretat în limba română, promite să fie la fel de reuşit precum premiera sa. Spectatorii îi pot vedea cu această ocazie pe scenă pe Nicoleta Maier, Tiberius Simu, ca protagonist şi regizor artistic al spectacolului, Lucia Bulucz, Ştefan Korch, Florin Sâmpelean, Bogdan Nistor, Florin Pop, Ruslan Bârlea, Ştefan Zelei, Elena Potopea, Radu Pintea, Henrietta Almaşi, Gelu Moldovan, Anca Aluaş, alături de ansamblul de balet şi orchestra Operei Naţionale Române clujene, aflată sub bagheta dirijorului Vlad Agachi.


Opera încheie "Săptămâna altfel" în acelaşi ritm voios, cu hipnotizantul spectacol de balet „Coppélia", joi la ora 11 - un spectacol pus pe muzica lui Léo Delibes, aduce în faţa publicului povestea Coppéliei, o păpuşă vrăjită, creată pentru a impresiona la nunta fastuoasă a celui mai bogat moştenitor din lume. Secretul păpuşii mecanice stă, însă, în puterea ei de a prinde viaţă şi fermeca orice privitor, cu fiecare pas dansat. Îi putem vedea evoluând pe scenă pe Adelina Filipaş, Augustin Gribincea, Marius Toda, Polina Stănescu şi Dan Orădan, alături de un grup de elevi de la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia" din Cluj-Napoca. Coregrafia şi regia artistică sunt semnate de Vasile Solomon.

 

Comenteaza