Opera a poposit la Căminul Cultural din Suceagu

Opera a poposit la Căminul Cultural din Suceagu
| Foto: Hai in Sat!

Căminul Cultural din Suceagu s-a dovedit neîncăpător la prima reprezentație din cadrul proiectului „Hai în sat la operă”, program ce-şi propune să aducă concerte de operă în 10 localităţi din judeţul Cluj. 

După slujba de duminică, locuitorii s-au strâns la căminul cultural. Pe scenă au evoluat voci consacrate ale Operei Române și ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Repertoriul s-a împărțit pe mai multe calupuri muzicale, fiind unul facil și conținând arii din opere celebre, operete, canțonete, musical sau lied, atât în maghiară, cât și în română.

De remarcat este că fiecare calup muzical a fost însoțit de o prezentare informativă despre genul muzical care urmează să fie interpretat, tocmai pentru a contribui la familiarizarea publicului rural, mai puțin obișnuit cu acest gen muzical.

Spectacolul s-a încheiat cu celebra arie „Brindisi”, în interpretarea inedită a întregii echipe de artiști ai celor două opere. În organizarea evenimentului un grup de 25 de voluntari, veniți atât din Cluj-Napoca, cât și din mijlocul comunității, elevi din clasele a VII-a și a VIII-a ai școlii din Suceagu.         

„Hai în sat la operă” continuă: 28 octombrie – Viștea, 11 noiembrie –Mărișelu, 25 noiembrie – Sîncraiu, 2 decembrie – Corușu, 9 decembrie – Mănăstireni, 13 ianuarie – Popești, 27 ianuarie – Mera, 10 februarie – Aghireșu, 24 februarie – Baciu.      

Comenteaza