Noaptea Porţilor Deschise, cu peste 3.000 de spectatori, la Teatrul Naţional din Cluj FOTO

Noaptea Porţilor Deschise, cu peste 3.000 de spectatori, la Teatrul Naţional din Cluj FOTO
3.000 de clujeni au participat la Noaptea Porţilor Deschise, evenimentul Teatrului Naţional din 10 decembrie.

Spectatorii care au participat la ateliere au învățat să facă pași de tango și de step, au aflat și au experimentat secretele clownilor, au pictat globuri și au făcut măști și au desenat ilustrații.

De asemenea, s-au bucurat de filmul ''Cabina de film'', realizat pe baza interviurilor realizate cu spectatori ai Zilei Porţilor Deschide din primăvara acestui an , iar apoi au avut ocazia să le adreseze întrebări actorilor teatrului: Adriana Băilescu, Sânziana Tarța, Adrian Cucu, Miron Maxim.

Muzica filmelor a umplut atât sala, cât și scena mare a teatrului: 40 de tineri instrumentiști au susținut un emoționant și energetic concert simfonic, interpretând coloane sonore ale unor filme celebre, sub bagheta dirijoarei Dalma Kovacs.

Muzica a continuat pe scenă într-un concert susținut de Ada Milea, care a cântat alături de actorii Anca Hanu, Sânziana Tarța, Cristian Rigman și Miron Maxim. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol de stand-up comedy susținut de Dragoș Pop.

Cafeneaua Doamna T a fost gazda lansării romanului de ficțiune Jurnalul primei mele morți de Ioana Duda, carte care a fost prezentată de Dragoș Filioreanu și Iulia Iacob.

De-a lungul evenimentului, foaierele teatrului au găzduit Zona Dada, compusă din expoziția Redada creată de Rareș Stoica și Cinema Dada, în cadrul căreia spectatorii au putut viziona filme de arhivă, dar și numeroase standuri

Printre acestea, Târg de Crăciun cu obiecte realizate de copii cu dizabilități, în cadrul atelierelor de terapie prin artă organizate de Asociația Derzelas, expoziție cu produse confecționate de elevii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca; The Mistique Moth, bijuterii din hârtie realizate de Carmen Orășanu; Ronna Art, expoziție cu obiecte decorative din lână, realizate de Geanina Silaghi; Peyp, figurine din plante, fructe și semințe uscate, realizate de către Ioana Perșa; expoziţie de icoane pe sticlă, realizată de Bogdan Bretoiu.

Librăria Teatrului Național Cluj-Napoca a fost și ea deschisă pe toată perioada evenimentului.
Intrarea a fost liberă, în limita locurilor disponibile.

Comenteaza