Ministrul Culturii: "Activitatea sectorului să nu mai fie suspendată pe perioada stării de alertă"

Ministrul Culturii: "Activitatea sectorului să nu mai fie suspendată pe perioada stării de alertă"

Ministerul Culturii recomandă, într-un raport publicat în urma organizării evenimentelor culturale pilot la Bucureşti şi Cluj, ca activitatea sectorului să nu mai fie suspendată pe perioada stării de alertă, indiferent de situaţia epidemiologică.

"Evenimentele pilot au avut rolul de a confirma că acţiunile culturale nu reprezintă o sursă pentru focarele de infecţie, că publicul participant este unul responsabil, că sectorul cultural creativ îşi poate continua munca şi că statul poate oferi predictibilitate pentru acest domeniu. Recomandarea Ministerului Culturii este ca activitatea sectorului să nu mai fie suspendată pe perioada stării de alertă pe teritoriul României, indiferent de situaţia epidemiologică", precizează raportul Ministerului Culturii, transmis joi AGERPRES.

Potrivit ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, pentru întoarcerea la normalitate soluţia este şi trebuie să rămână vaccinarea.

"Aşa cum am susţinut mereu, sectorul cultural-creativ are un public responsabil şi riscul de îmbolnăvire este unul redus. Evenimentele culturale se pot organiza în condiţii de siguranţă, independent de rata incidenţei cumulate. Totodată, soluţia este şi trebuie să rămână vaccinarea pentru întoarcerea la normalitate", a declarat Gheorghiu, citat în comunicat.

Ministerul Culturii a organizat, în luna mai, patru evenimente pilot, spectacole cu public atât la interior, cât şi la exterior, care au avut ca scop relaxarea condiţiilor din sectoarele cultural-creative. La două săptămâni de la desfăşurarea ultimului eveniment, cel din exterior de la Opera Naţională Bucureşti, ministerul a elaborat un raport detaliat asupra modului de derulare a manifestărilor. Raportul prevede provocările organizatorilor pe timp de pandemie, cât şi o serie de recomandări şi concluzii.

Evenimentele din interior au avut loc pe 14 mai la Opera Naţională Bucureşti şi pe 15 mai la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Cel derulat la exterior la Opera din Capitală s-a desfăşurat pe data de 22 mai. Peste 1.300 de persoane au participat la cele patru evenimente.

"Condiţiile de derulare au fost create cu scopul verificării unui nou set de măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul cultural-creativ. Cu scopul unei realizări optime a evenimentelor, au fost asigurate colaborări cu alte instituţii ale statului, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj-Napoca. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a asigurat tabletele pentru verificarea autenticităţii dovezilor medicale prezentate de participanţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică a sprijinit monitorizarea post-eveniment a participanţilor şi Direcţiile de Sănătate Publică Bucureşti şi Cluj au asigurat testarea personalului tehnic şi artistic cu teste RT-PCR. De asemenea, Instituţiile prefectului din Bucureşti şi Cluj au asigurat sprijinul logistic Ministerului Culturii şi instituţiilor sale din subordine", precizează MC.

Totodată, conform comunicatului, biletele au putut fi cumpărate doar online pentru a reduce contactul între persoane, iar accesul la evenimente s-a făcut doar pe baza cărţii de identitate sau a documentelor medicale, verificarea informaţiilor realizându-se prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de STS.

Toţi participanţii au avut obligaţia să îşi lase datele de contact (adresa de email, număr de telefon) la achiziţionarea biletului, pentru a fi monitorizaţi ulterior şi să bifeze căsuţele obligatorii de informare asupra condiţiilor obligatorii de desfăşurare.

Propunerea Ministerului Culturii a fost ca la evenimentele pilot organizate în interior să se permită exclusiv accesul persoanelor care au fost imunizate în urma vaccinării, însă, în baza Ordinului comun cu Ministerul Sănătăţii, la toate evenimentele pilot organizate la interior, cât şi la exterior, a fost permisă participarea persoanelor vaccinate, a celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Condiţiile de participare a publicului au fost aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi au prevăzut un grad de ocupare de 70%, dar şi purtarea măştii.

În ziua ulterioară fiecărui eveniment, participanţii au primit o informare în legătură cu procedura de testare în cazul în care o persoană dezvolta simptomatologie sugestivă. De asemenea, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate sau interacţiunile cu persoane din afara cercului obişnuit de cunoştinţe.

În urma monitorizării, potrivit unei adrese oficiale a STS, nu a fost testată pozitiv nicio persoană care a participat la cele trei spectacole de la Bucureşti. După spectacolul de la Cluj a fost confirmată o persoană, în urma unui test antigen rapid.

Raportul Ministerului Culturii mai precizează că, potrivit OMS, simptomatologia specifică virusului SARS-CoV-2 apare, de regulă, după cinci - şase zile de la infectarea cu acesta. "Astfel, ţinând cont de faptul că între spectacolul de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi rezultatul testului au trecut opt zile şi că o singură persoană a fost confirmată pozitiv din peste 1.300 de participanţi (rezultând un procent de aproximativ 0,07%), concluzia evidentă este că acest caz unic nu este statistic relevant sau reprezentativ pentru evenimentele pilot în ansamblu şi că este foarte posibil ca infectarea să se fi produs la o dată ulterioară evenimentului", se arată în raport.

Evenimentele au fost coordonate de Ministerul Culturii împreună cu Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti şi Opera Naţională Română Cluj-Napoca şi au beneficiat de sprijinul Ministerului Sănătăţii, al Direcţiilor de Sănătate Publică Bucureşti şi Cluj, al Institutului Naţional de Sănătate Publică, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al Instituţiei Prefectului din Bucureşti şi din Cluj. 

Comenteaza