Laborator de creaţie de film în Biblioteca Judeţeană

Laborator de creaţie de film în Biblioteca Judeţeană
În baza unei finanţări obţinute prin fundaţia IREX, Biblioteca Judeţeană va inaugura o nouă secţie, dedicată tinerilor, cu laborator pentru creaţie de film, atelier de muzică şi laborator informatic.

Biblioteca Judeţeană Octavian Goga şi-a diversificat mult activitatea în ultimii ani. În ciuda slabei susţineri financiare din partea autorităţilor publice, conducerea bibliotecii a reuşit, pe baza unor donaţii şi a unor proiecte cu finanţare europeană, inclusiv prin voluntariat, să dezvolte componentele de socializare şi informatizare.

Fie că e vorba de copii sau de seniori, pentru fiecare categorie au fost lansate activităţi diverse, cursuri şi sesiuni de informare. Săptămâna viitoare ar urma să fie funcţională şi secţiunea pentru tineri, dedicată celor cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani. Numărul celor care apelează la serviciile Bibiotecii Judeţene creşte de la an la an, indiferent că e vorba de studenţi, adolescenţi, copii sau seniori. Activităţile din cadrul instituţiei nu se mai rezumă doar la împrumutul de carte, mai cu seamă din momentul în care a fost inaugurată şi secţiunea media din cadrul instituţiei.

Directorul Sorina Stanca a informat că există foarte multe colaborări cu entităţi culturale şi artistice, astfel că în cadrul instituţiei se desfăşoară o serie de cursuri dedicate seniorilor, dar şi diverse activităţi pentru copii. „Avem cursuri de origami pentru tineri şi cursuri de calculator, în special pentru vârstnici. Tot pentru vârstnici avem şi sesiuni de lectură în care pregătim şi cronici de carte. De altfel, biblioteca are inclusiv o trupă de teatru de amatori, care îşi desfăşoară progranul cu public, care participă inclusiv la festivaluri", a explicat Stanca.

De săptămâna viitoare, în cadrul Bibliotecii O. Goga va fi deschisă şi o secţiune pentru tineret, pentru cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani, iar în acest scop s-a obţinut o finanţare de 30.000 de dolari, de la fundaţia IREX. „În cadrul acestei secţiuni vom avea un laborator pentru creaţie de film, unde tinerii vor avea posibilitatea să înveţe cum se produce filmul. În acest sens, avem un parteneriat cu organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Există în cadrul festivalului componenta Educatiff, pe care vom încerca să o implementăm şi în laboratorul nostru de creaţie de film. Tot în cadrul acestei secţiuni de tineret vom avea şi un atelier de muzică, precum şi un laborator de IT", a precizat Stanca. Ea a adăugat că în curând va fi deschisă şi o cafenea pentru cei care frecventează biblioteca.

Pentru dezvoltarea activităţii bibliotecii se doreşte o mai bună colaborare cu autorităţile locale. În prezent, Consiliul Judeţean, sub cărui autoritate se află biblioteca, asigură doar cheltuielile de funcţionare a instituţiei, însă există foarte multe activităţi social-culturale pe care aceasta le organizează şi pentru care ar avea nevoie de sprijin. „În special ne dorim ca şi municipiul să ne sprijine pentru că o bună parte din activităţile pe care le avem se derulează în oraş. De altfel, noi ne-am anunţat sprijinul şi susţinerea pentru programul Cluj, Capitala Tineretului, prin urmare, firesc ar fi să avem şi sprijin financiar pentru a ne putea derula activitatea. Măcar pentru partea de achiziţii să mai primim nişte bani", a explicat directorul instituţiei.

Deşi noua clădire în care îşi are sediul biblioteca a devenit funcţională de multă vreme, ea nu este finalizată nici la această oră. „Ar mai fi de realizat două investiţii majore pentru ca acest imobil să poată fi terminat în proporţie de 100%. Este vorba despre un sistem de alimentare dublă cu energie şi de dotarea şi amenajarea sălii de conferinţe. În total ne-ar trebui 1 milion de euro, bani pe care nu am reuşit să-i obţinem până în prezent", a spus Stanca.

O altă problemă cu care se confruntă Biblioteca Judeţeană se leagă de lipsa personalului. Într-un singur an s-au pensionat şase bibliotecari, ale căror locuri nu au mai fost ocupate, pentru că posturile sunt blocate. „Să sperăm că se va da drumul la angajări, pentru că altfel nu văd cum ne-am putea descurca. E greu să suplineşti lipsa a cinci, şase bibliotecari. La secţia noastră din centru avem doar doi bibliotecari, în condiţiile în care ar trebui să avem şase. Mai sunt şi secţii din mediul rural, unde ar trebui să avem sprijn din partea primăriilor. Din păcate, multe din aceste biblioteci sunt acum închise pentru că primarii nu sunt dispuşi să se implice, iar copiii din mediul rural chiar au de pierdut din pricina aceasta", a menţionat aceasta.

 

 

Comenteaza