Întâlnirea Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla

Întâlnirea Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla

 în data de 10 octombrie a.c., la Ileanda, în judeţul Sălaj, a avut loc a şasea ediţie a întâlnirii Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla. Gazda întâlnirii a fost pr. Florin Costin, protopop greco-catolic de Ileanda, care, prin implicarea şi sprijinul acordat, a contribuit la buna desfăşurare a evenimentului.

 

 întâlnirea a fost organizată de Departamentul de Tineret al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla şi de Asociaţia Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj, având ca temă: “Hristos este speranţa mea!”, iar mottoul: “Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu” (1Timotei 4,10) a fost ales de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an. Cei aproximativ 300 de participanţi au sosit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 10 octombrie, la Ileanda, în curtea bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

 

Programul întâlnirii a început cu celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu împreună cu Mons. Mihai Todea, Vicar general, şi preoţii care au însoţit tinerii la această sărbătoare.

 

 în cadrul predicii, Preasfinţitul Florentin s-a adresat tinerilor, îndemnându-i să privească mai departe de limitele materiale ale acestei lumi, să înceteze a căuta să se conformeze ei şi să folosească ceea ce au mai de preţ – spiritul şi mintea – pentru a discerne între folositor şi nefolositor, între adevăr şi minciună, între a trăi cu adevărat viaţa sau a o irosi.

 

 El a subliniat că o viaţă trăită cu adevărat este o viaţă trăită sub semnul speranţei creştine, sub semnul speranţei în mântuire şi că speranţele legate de nevoile materiale “ocupă” viaţa, în timp ce speranţele spre spiritual o împlinesc, conferindu-i un sens.

 

După momentul Liturghiei, tinerii au fost invitaţi să desfacă pacheţelele aduse de acasă şi să ia prânzul în grupuri, să socializeze şi să se bucure de ziua însorită. Momentul următor a fost cateheza, susţinută de pr. Marius Furtună, profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca. Părintele a vorbit despre speranţă ca şi concept şi tipologie.

 

Astfel, în funcţie de criteriul temporal, a împărţit speranţele în speranţe umane şi speranţe creştine. Speranţele umane sunt cele ce guvernează în procent de 99% aproape întreaga noastră existenţă pe pământ. însă au o limitare, şi aceea este moartea. Ceea ce este esenţial e acel procent, 1%, care caracterizează speranţele creştine, pentru că acestea trec dincolo de moarte.

 

Părintele Furtună vede în tineri principalii pioni ai speranţei creştine, această virtute teologală care, alături de credinţă şi iubire, dă sens vieţii. Tinerii sunt în acea etapă a vieţii în care îşi pun întrebări existenţiale: “Ce sens are viaţa mea? Pentru ce/cine trăiesc?” şi aşteaptă răspunsuri viabile. Tinerii sunt în momentul în care, plini de entuziasm, animaţi de idealuri, cred că pot schimba lumea. Este timpul în care înfloresc speranţe în sufletele lor şi este important să se cultive acea speranţă care să nu-i părăsească niciodată: speranţa în Hristos! Isus este modelul de urmat. El a îndrăznit şi a biruit lumea. Acelaşi lucru ne îndeamnă şi pe noi: să îndrăznim şi să sperăm.

 

A urmat împărţirea pe grupuri de discuţii. Animatorii au avut sarcina de a crea momente de coeziune a grupului prin propunerea unor jocuri de cunoaştere, de a aborda subiectul speranţei transpus în viaţa de zi cu zi, solicitând participanţilor să dea exemple în care au simţit puterea speranţei, să diferenţieze speranţa umană de cea creştină şi să explice cum înţeleg relaţia dintre Hristos şi speranţă, ca linie directoare în viaţa creştinului.

 

Spre sfârşitul timpului acordat, participanţilor li s-a solicitat completarea unui chestionar care a urmărit să afle nevoile lor legate de viaţa spirituală, întrebările pe care şi le pun, cum vine Biserica în ajutorul lor şi care le sunt priorităţile în viaţă.

 

în continuare, atenţia participanţilor s-a îndreptat spre un alt moment important, Festivalul Tineretului. Au urcat pe scenă tinerii de la Gherla, coordonaţi de pr. Edmund Dujardi, apoi grupul tinerilor de la Dej, din parohia Sfântul Anton, şi Laurenţiu Biriş, din parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care a interpretat o piesă solo. La final, Mons.

 

 Mihai Todea a oferit din partea organizatorilor diplome de participare parohiilor reprezentate, precum şi animatorilor şi preoţilor implicaţi, mulţumind pentru efortul şi dăruirea cu care au înţeles să se implice. Crucea Tinerilor, găzduită timp de un an în Protopopiatul Ileanda, a fost purtată spre Cluj-Napoca, în parohia Coborârea Spiritului Sfânt - Mănăştur 1 Vest, parohie care va organiza în 2010 a şaptea ediţie a întâlnirii Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla.

Comenteaza