Încă un tramvai pictat pe străzile din Cluj-Napoca

Încă un tramvai pictat pe străzile din Cluj-Napoca
| Foto: Jazz in the Park

Tramvaiul pictat de artistul stradal IRLO e gata să iasă în lume, începând de luni, 5 martie 2018. Galerie de artă pe roți e al patrulea proiect finanțat din Fondul Jazz in the Park 2017.

În 2018 organizatorii festivalului îşi propun să strângă din bilete neobligatorii 30.000 de euro, bani din care să finanțeze cel puțin trei proiecte artistice. 

Cine se poate înscrie
Se pot înscrie artiști din țară și din străinătate care au nevoie de finanțare pentru a-și dezvolta și prezenta la Cluj proiectul lor. Sunt eligibile persoanele fizice, asociațiile și grupurile de inițiativă care propun abordări experimentale ale artei clasice în domenii precum:

arte vizuale (pictură, sculptură, grafică, arte decorative, fotografie, video-art, ceramică, instalații, animație, colaj, film, arhitectură, design, artă conceptuală etc.); literatură (editarea și publicarea de conținut literar original, editarea și publicarea de cărți, benzi desenate, reviste și alte publicații culturale noi, proiecte editoriale și literare on-line etc.); artele spectacolului (producție muzicală, teatru, dans etc.); alte domenii artistice (noile media, artă culinară, arte multidisciplinare etc).

Obiectivul de anul acesta al Fondului este să strângă 30.000 de euro. În cazul în care suma strânsă va fi mai mică, organizatorii îşi asumă să finanțeze cel puțin trei proiecte artistice cu suma totală de 16.000 euro. Valoarea finanțărilor acordate proiectelor câștigătoare va fi cuprinsă între 1.700 și 5.000 de euro.

Aplicațiile se depun online pe https://www.jazzinthepark.ro/comunitate până în data de 8 aprilie 2018. În plus, va fi organizată o sesiune de întrebări și răspunsuri cu persoanele care doresc să își înscrie proiectele în Fondul Jazz in the Park 2018.

Anul trecut, câștigător în cadrul Fondul Jazz in the Park a fost declarat proiectul Galerie de artă pe roți #3, un proiect de revigorare vizuală prin artă a tramvaielor vechi din Cluj și de transformare a mijloacelor de transport în comun într-o galerie de artă pe roți. Fondul Jazz in the Park sprijină arta și artiștii din anul 2014, iar până acum din banii strânși de la comunitate s-au acordat burse pentru tineri artiști talentați și s-au finanțat proiecte de artă experimentală.

Comenteaza