Focus Polonia la TIFF 2022: Selecție New Horizons IFF Wrocław, producții contemporane, filme cult și retrospectivă Krzysztof Kieślowski

Focus Polonia la TIFF 2022:  Selecție New Horizons IFF Wrocław, producții contemporane, filme cult  și retrospectivă Krzysztof Kieślowski

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță Focus Polonia, un program divers dedicat cinematografiei poloneze care include cele mai importante producții ale creatorilor contemporani, colaborări cu Festivalul Internațional de Film New Horizons din Wrocław și cu Stefan Laudyn, directorul Festivalului Internațional de Film Varșovia, dar și o retrospectivă a regizorului Krzysztof Kieślowski. Întregul program Focus Polonia, care numără peste 20 de titluri, printre care documentare, un cine-concert și un serial, poate fi descoperit pe TIFF.ro. Focus Polonia este organizat cu susținerea Institutului Polonez din București și Polish Film Institute. 

Printre filmele din program se numără Leave No Traces (r. Jan P. Matuszyński), o poveste din Polonia comunistă care a făcut parte anul trecut din selecția Festivalului de Film de la Veneția. În 1983, țara este zdruncinată de tragedia dispariției unui elev de liceu, în urma agresiunilor la care este supus de reprezentanții poliției. Singurul martor al acestei întâmplări devine principalul inamic al statului, care va face tot posibilul să îl elimine. În documentarul The Balcony Movie, regizorul Paweł Łoziński abordează trecătorii de la balconul său cu o cameră și un microfon, invitându-i la dialog. Conversațiile lor, atât de diverse și de personale, conturează o imagine complexă a Varșoviei de astăzi.


TIFF oferă anul acesta un Carte Blanche Festivalului Internațional de Film New Horizions din Wrocław, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Polonia:

„Colaborarea dintre New Horizons IFF și Transilvania IFF a fost întotdeauna cu adevărat firească. Este o adevărată onoare să particip la Polish Focus organizat de prietenii noștri români și să arăt cinci voci diverse ale curajosului cinema polonez nou. New Horizons cu sediul în Wrocław este un festival de rebeli, vizionari, radicali și experimente. Admirăm cineaștii care au curajul să-și urmeze propriile drumuri și să caute noi moduri de a povesti. Sper că selecția noastră va arăta sufletul New Horizons.", spune Marcin Pieńkowski, directorul artistic al New Horizons IFF.


Selecționerii festivalului propun astfel spectatorilor din Cluj-Napoca titluri precum Silent Land, debutul remarcabil al regizoarei Aga Woszczyńska, care subliniază ignoranța cu care europenii continuă să trateze situația imigranților, urmărind evoluția unui cuplu a cărui vacanță este întreruptă de un accident tragic. Prezentat în premieră la Berlinală, We Haven't Lost Our Way (r. Anka Sasnal, Wilhelm Sasnal) urmărește viața Ewei, o traducătoare care dă meditații pentru a-și câștiga existența, și a lui Eryk, un profesor care este concediat de la universitatea pentru care preda. În momentul în care Ewa primește un colet misterios de la Eryk, cele două personaje pornesc într-o călătorie de evadare de sub ochii societății, obligații și responsabilități.


În Focus Polonia, Stefan Laudyn (director al Festivalului Internațional de Film de la Varșovia), un prieten apropiat și susținător al TIFF, propune spectatorilor două filme cult din cinematografia poloneză:

Este vorba de Top Dog (1978), în regia lui Feliks Falk, „unul dintre cele mai reprezentative filme pentru curentul de cinema al anxietății morale". Scenariul surprinde lumea unor prezentatori de evenimente care, deși pare foarte departe de politică, se dovedește similară, plină de oportuniști și manipulatori.

Pentru Laudyn, The Cruise (1970), în regia lui Marek Piwowski, este „unul dintre cele mai originale filme poloneze realizate vreodată. Oferă un mod complet nou și proaspăt de a privi realitatea prin captarea elementelor comice și grotești în situații create spontan de un grup de oameni obișnuiți (actori amatori), pe care regizorul i-a selectat cu atenție și apoi i-a lăsat singuri pe o barcă care navighează pe râul Vistula".

Din program face parte și cine-concertul The Polish Dancer (1917), o operă timpurie a regizorului Aleksander Hertz, cu faimoasa actriță a cinematografului mut Pola Negri în prim-plan. Este singura producție poloneză cu Pola Negri care a supraviețuit până astăzi. Filmul va fi proiectat într-o variantă restaurată, acompaniat live de muzica compozitorului și pianistului premiat cu Grammy, Włodek Pawlik.


Polonia este prezentă și în secțiunea EducaTIFF prin filmul Sonata, în regia lui Bartosz Blaschke. Un copil greșit diagnosticat cu autism se dovedește a suferi, de fapt, de lipsa auzului. După ce primește un aparat auditiv, se îndrăgostește de muzică. Visul lui este să devină pianist. Dar cine va susține un copil surd în acest vis muzical? În Va urma, secțiunea dedicată serialelor, spectatorii vor descoperi episoade din Klangor în regia lui Kacper Wysocki, un serial fenomen în Polonia.

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la TIFF2022 printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. Zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski. Retrospectiva include și scurt-metrajul Taking Heads, realizat de Kieślowski în 1980, dar și scurt-metrajul din 2021 cu același nume, creat de Jan P. Matuszyński și inspirat  de original. 

Etichete
Comenteaza