Filmele de la Cannes ajung la Cluj

Filmele de la Cannes ajung la Cluj
Prima ediție Les Films de Cannes à Cluj-Napoca va avea loc între 14 și 16 octombrie 2016, la Cinema Victoria. Câștigătorul Palme d’Or va fi proiectat în premieră în România.

"I, Daniel Blake", filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d'Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat în premieră națională la București, dar și la Cluj-Napoca.

Celelalte premiere, precum și surprizele din programul de la Cinema Victoria, vor fi anunțate în săptămânile următoare.

Extrem de activ la cei 80 de ani ai săi, Ken Loach este unul dintre cei nouă regizori care au câștigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de două ori - prima dată în 2006, cu The Wind that Shakes the Barley. Este unul dintre regizorii favoriți ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970 încoace. Cineast al nedreptății și inegalității sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor. „I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale lui Loach", scrie Variety.

Împreună cu scenaristul său dintotdeauna, Paul Laverty, regizorul a călătorit prin Scoția pentru a documenta cât mai îndeaproape problemele din sistemul social. Așa a apărut Daniel Blake, excelent interpretat de actorul Dave Johns, un tâmplar de 59 de ani din Newcastle silit să se retragă după o criză cardiacă și să ceară, pentru prima dată, ajutorul statului. Urmează un traseu kafkian, cu drumuri la agenția pentru locuri de muncă, chestionări nesfârșite despre starea de sănătate și stagii de calificare. „Cred că ciocnirea cu o birocrație nemiloasă e un subiect care trece dincolo de granițe, oricine înțelege frustrarea de a fi prins constant între call center-uri, de vorbă cu oameni care nu-ți dau ajutorul de care ai nevoie", declara Ken Loach.

Evenimentul de la Cluj-Napoca este paret al programului Les Films de Cannes à Bucarest, ajuns la a șaptea ediție, şi inițiat de regizorul Cristian Mungiu. Festivalul aduce în fiecare an, în România, peste 30 de premiere din selecția festivalului de pe Coasta de Azur, în prezența unor invitați speciali. Delegatul General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, este unul dintre cei mai importanți susținători și un invitat constant al festivalului.

 

 

Comenteaza