Festivalul Kapital, ANULAT pe acest an deși biletele au fost deja puse în vânzare / Organizatorii: '40% din prețul unul bilet reprezintă taxe fiscale și parafiscale'

Festivalul Kapital, ANULAT pe acest an deși biletele au fost deja puse în vânzare / Organizatorii: '40% din prețul unul bilet reprezintă taxe fiscale și parafiscale'
| Foto: Kapital Festival Facebook

Prima ediție a Neversea Kapital, a avut loc anul trecut între 4-6 iulie pe Arena Națională din București. Ediția din 2026 a fost anulată, iar organizatorii transmit că reprogramează festivalul pentru 2027. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Modificările legislative tărăgănate luni de zile de către autorități și care afectau capacitatea de organizare a unui festival pe Arena Națională, criza economică actuală care a impactat marea masă a populației din România și din regiune, instabilitatea generată de factorul politic, lipsa unui Guvern, precum și suprataxarea evenimentelor (aproape 40% din prețul unul bilet reprezintă taxe fiscale și parafiscale), fac imposibilă organizarea festivalului Kapital în luna iulie a acestui an.

Organizatorii au luat decizia de a anula ediția din 2026, însă aceasta este singura decizie responsabilă care se impunea într-un asemenea context și care să nu afecteze calitatea proiectului și standardele cu care oamenii au fost obișnuiți. Alături de autorități, parteneri și artiștii confirmați, organizatorii au luat hotărârea de a reprograma cea de-a 2-a ediție pentru anul 2027.

“Fanii festivalului sunt sufletul Kapital. Avem inima frântă că nu ne vom putea întâlni în acest an, după atâta muncă și efort depus pentru a le oferi o experiență memorabilă. A fost una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să o luăm, însă este singura decizie responsabilă care să ofere oamenilor garanția că se vor putea reîntâlni la a doua ediție KAPITAL cu experiența completă. Sperăm că și din perspectiva predictibilității politice și economice, lucrurile se vor îmbunătăți rapid, pentru că un festival de asemenea anvergură are nevoie de predictibilitate și luni bune de organizare.” Bogdan Buta, CEO & Fondator Kapital Festival, citează wallstreet.ro.

Organizatorii festivalului promit că ediția din 2027 va fi și mai spectaculoasă și continuă povestea începută în 2025, în jurul căreia s-a coagulat o comunitate impresionantă. “Situația din acest an ne ambiționează să dăm tot ce putem mai bun și să depășim așteptările tuturor în 2027. Planul nostru este ca și cea de-a doua ediție să se desfășoare în aceeași locație, în aceeași perioadă, cu aceleași ingrediente care știm că au plăcut fanilor. Am început deja pregătirile pentru 2027, vă vom ține la curent negreșit.” Edy Chereji, Co-fondator & Chief Public Affairs Kapital Festival. 

Fanii festivalului care au achiziționat până în prezent un bilet vor primi pe adresa de email de pe care s-a făcut achiziția toate detaliile și opțiunile pentru ediția din 2027, precum și opțiunea de refund. Toate aceste detalii vor fi comunicate prin email posesorilor de bilete începând cu data de 5 iunie 2026.

”KAPITAL Festival va reveni în 2027, cu aceeași energie, aceeași comunitate și o experiență construită exact așa cum merită Bucureștiul. Până atunci, vă mulțumim pentru răbdare, încredere și pentru faptul că ați transformat KAPITAL într-o adevărată bucurie a orașului”, este anunțul postat pe pagina de Facebook a festivalului Kapital. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .