„Expediție în trecut" la Cluj

„Expediție în trecut
Microscopul folosit în timpul expediției antarctice Belgica, fragmente de corespondență și caietul de antropologie al savantului Emil Racoviță, expuse la Bastionul Croitorilor din Cluj

Institutul de Speologie Emil Racoviță, Serviciul public pentru administrarea obiectivelor culturale și Centrul de informare turistică al municipiului Cluj-Napoca au expus o parte dintre cele mai interesante obiecte care aparțin savantului clujean Emil Racoviță.

Expoziţia „Expediție în trecut", care poate fi vizitată la Bastionul Croitorilor, situat pe str. Baba Novac, oferă ocazia vizitatorilor să vadă microscopul Zeiss pe care omul de știință l-a utilizat în timpul expediției antarctice, corespondența dintre speolog și o parte din membrii echipajului vasului Belgica și caietul cursului de antropologie al studentului Emil Racoviță din timpul studenției lui la Sorbona.

La sfârșitul lunii februarie 1898, Nava Belgica care a purtat cea dintâi expediție antarctică făcută în scopuri exclusiv științifice, a fost prinsă între ghețuri în Marea Bellingshausen. Membrii expediției au iernat acolo, făcând observații științifice prețioase. Printre aceștia se afla și biologul român. După aproape un an de captivitate între ghețuri, nava a putut fi degajată (pe 15 februarie 1899), membrii expediției revenind în Belgia la 5 noiembrie 1899.

Emil Racoviță (15 noiembrie 1868, Iași - 17 noiembrie 1947, Cluj) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și habitate subterane de apă).

Racoviță a fost naturalistul expediției antarctice Belgica, ocazie cu care a strâns peste 1.200 de mostre zoologice și peste 400 de mostre botanice, colecționate din Patagonia până în Antarctica și din explorările oceanice realizate în cursul acestei expediții.

Colecția a fost documentată fotografic prin peste 200 de clișee. În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic Arago din Banyuls-sur-Mer, Franţa.

În 1904 descoperă noi specii de crustacee în peştera Cueva del Drach din Mallorca, domeniul îl fascineaza şi renunţă la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane. În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques", prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume.

Savantul a fondat la Cluj, în 1920, primul Institut de Speologie din lume. A fost director al Institutului de Speologie între 1920-1947, senator al României din partea Universității Cluj (1922-1926), rector al Universității din Cluj (1929-1930) și președinte al Academiei Române (1926-1929).

Colecția „Emil Racoviță" aparține Institutului de Speologie din Cluj-Napoca. Expoziția poate fi vizitată zilnic: luni-vineri 10:00-20:00, sâmbătă-duminică 10:00-18:00. Intrarea este liberă.

Comenteaza