Eurovision 2018. Trupa The Humans reprezintă România. Unde poate fi vizionat concursul muzical

Eurovision 2018. Trupa The Humans reprezintă România. Unde poate fi vizionat concursul muzical
| Foto: Arhiva

Eurovision Song Contest 2018 debutează marţi seară, la Lisabona.

Marţi seară, artişti din 19 ţări vor urca pe scena de la Altice Arena din Lisabona, în prima semifinală a concursului: Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania (în prima parte a show-ului), Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia (în a doua parte).

În afară de locuitorii acestor ţări, în această semifinală votează şi fanii Eurovision din Portugalia, Spania şi Marea Britanie. Doar 10 dintre cei 19 concurenţi vor merge mai departe în finală, programată sâmbătă seară. Concursul, aflat la cea de-a 63-a ediţie, va fi difuzat în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, de la ora 22.00

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorţi, în semifinale.

Cu o zi înainte, artiştii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate, ale căror punctaje vor fi date publicităţii doar după marea finală.

În aşteptarea celei de-a doua semifinale, reprezentanţii României, membrii trupei The Humans, s-au relaxat, alături de reprezentanţii Muntenegrului, într-o excursie la Quinta da Regaleira din Sintra. Construit de Antonio Augusto Carvalho Monteiro la sfârşitul secolului al XIX-lea, ansamblul face parte din Patrimoniu Mondial UNESCO.

Telespectatorii TVR vor vizita una dintre cele mai de seamă atracţii turistice ale Portugaliei şi îi vor urmări, pas cu pas, pe artiştii români în emisiunea "Drumul spre Lisabona". Programul este difuzat atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 20.50 (în zilele de concurs, de la 21.30), cât şi online, pe TVR+. Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live din Lisabona.

Joi, România va trece prin emoţiile semifinalei Eurovision, reprezentanţii României urmând să concureze cu melodia "Goodbye".

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării ţării noastre la Eurovision.

Comenteaza