Ecumenismul – îndemn evanghelic sau modă?

Perioada 18-25 ianuarie a fiecărui an reprezintă, pentru întreaga lume creştină, un timp de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Tema anuală şi programul de rugăciune prevăzut pentru fiecare zi din acest interval de timp sunt fixate prin intermediul unei strânse colaborări dintre două mari organisme religioase: Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

 

Pentru acest an, textul biblic de referinţă este capitolul 24 din Evanghelia după Luca, în care se vorbeşte despre învierea din morţi a Mântuitorului Hristos, arătarea Sa femeilor mironosiţe, călătoria împreună cu doi dintre ucenicii Săi spre Emaus şi ultima cuvântare a lui Isus cel înviat către Apostoli înainte de înălţarea la cer. Mottoul Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor din acest an a fost ales din încheierea cuvântării Mântuitorului înviat: “Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus: «Aşa este scris: Hristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele Lui spre iertarea păcatelor la toate popoarele. începând din Ierusalim, voi veţi fi martorii acestor lucruri»”. Cuvintele-cheie care trasează tema teologică din acest an sunt “misiune” şi “unitate”.

 

Acest timp de rugăciune pentru unitatea dintre creştini este foarte potrivit pentru o analiză aprofundată asupra a ceea ce înseamnă ecumenismul. Această noţiune teologică este destul de amplă şi poate neclară chiar şi pentru cei mai buni dintre creştini. Chiar dacă nu voi face aici o prezentare amplă a învăţăturii Bisericii Catolice despre ecumenism, voi aminti totuşi o simplă definiţie din decretul despre ecumenism al Conciliului Vatican II, Unitatis redintegratio: “Prin mişcare ecumenică se înţeleg activităţile şi iniţiativele suscitate şi organizate, în funcţie de diferitele necesităţi ale Bisericii şi după împrejurări, în favoarea unităţii creştinilor” (nr. 4).

 

Trebuie să recunosc faptul că odată cu trecerea fiecărui an am senzaţia, ca unul care sunt direct implicat în organizarea acestei Octave de rugăciune, că focul rugăciunii şi al acţiunilor în favoarea unităţii creştinilor îşi pierde treptat vigoarea, încât nu se poate să nu te întrebi încotro se îndreaptă ecumenismul sau dacă mai este de actualitate. însă, de fiecare dată îmi revine în memorie, ca un ecou, cuvântul Mântuitorului Hristos: „...ca toţi să fie una... ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Io 17,21).

 

Acest cuvânt reprezintă şi fundamentul spiritual al ecumenismului. Dorinţa de unitate dintre creştini nu este o ambiţie omenească, ci este dorinţa lui Hristos. Este porunca lui Dumnezeu, însă exprimată în rugăciune. Din această rugăciune se naşte adevăratul ecumenism. Acesta din urmă nu este un curent teologic la modă, pe care fiecare creştin este liber să-l adopte sau nu, ci reprezintă o responsabilitate pe care Hristos a încredinţat-o fiecăruia dintre cei care vor să-L urmeze cu adevărat. Cu alte cuvinte, a fi creştin înseamnă a purta în suflet dorinţa unităţii tuturor creştinilor, înseamnă a fi conştient de marea dramă a separării celor ce se numesc cu numele lui Hristos şi de necesitatea spiritului iubirii insuflat ca Cel ce şi-a dăruit viaţa pe cruce pentru binele şi mântuirea tuturor.

 

Am insistat asupra acestor elemente fundamentale ale ecumenismului mai ales pentru faptul că pe plaiurile noastre mioritice încă mai persistă o anumită mentalitate foarte greşită, conform căreia ecumenismul înseamnă de-a dreptul o erezie modernă. Au fost voci autorizate din Biserica Ortodoxă, care au susţinut fără nicio problemă această teorie. Iată ce spunea pr. Arsenie Boca (1910-1989): “Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale Apusului...” [Credo, portal ortodox online].

 

Mai sunt şi alte voci autorizate, chiar monahi şi ieromonahi de prin mănăstirile moldave, care susţin acelaşi punct de vedere şi care nu se sfiiesc să-şi manifeste public aversiunea faţă de mişcarea ecumenică. Pentru toţi aceştia, ecumenismul echivalează cu trădarea Ortodoxiei, cu căderea din dreapta credinţă, cu tot ce poate fi mai rău pentru un credincios fidel Bisericii “strămoşeşti”. Ori, toate acestea demonstrează un fapt simplu: neînţelegerea fundamentelor spirituale ale ecumenismului şi lipsa deschiderii pentru a-i înţelege şi accepta pe aceia care fac parte dintr-o tradiţie confesională diferită.

 

Ecumenismul nu înseamnă fabricarea unui amestec din mai multe ingrediente luate din diferite tradiţii confesionale, toate acestea de dragul unităţii. Nu înseamnă nicidecum o târguială cu dogmele de credinţă. înseamnă, în primul rând, aprofundarea propriei credinţe şi deschiderea pentru a-l cunoaşte pe celălalt şi propria sa tradiţie, în încercarea de a ne apropia tot mai mult de Hristos şi, prin aceasta, se va realiza şi apropierea dintre noi. Hristos trebuie să fie Cel în care să ne găsim unitatea şi pacea dintre noi.

 

Pentru toţi aceia care mai au unele îndoieli, voi spune foarte răspicat următorul lucru: în măsura în care vrei să-L urmezi pe Hristos, în aceeaşi măsură trebuie să fii şi ecumenic, pentru că “ecumenismul nu este o opţiune, ci este o poruncă de la Domnul, pe care trebuie să o continuăm chiar dacă ni se pare dificilă...” [Cardinalul Walter Kasper].

 

Pr. Daniel AVRAM