Două subfiliale noi pentru Uniunea Scriitorilor Cluj

Două subfiliale noi pentru Uniunea Scriitorilor Cluj

Irina Petraş este singurul candidat pentru filiala clujeană a Uniunii.

 

Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România (USR) îşi va alege joi noua structură de conducere, prilej cu care vor fi votate şi conducerile pentru două subfiliale, de Est şi de Nord, recent înfiinţate. La evenimentul de joi şi-au anunţat prezenţa atât preşedintele USR de la nivel naţional, cât şi vicepreşedintele Varujan Vosganian şi alţi membri ai conducerii asociaţiei.

 

Două subfiliale noi, de Est, pentru judeţul Bistriţa-  Năsăud şi de Nord, pentru judeţele Maramureş şi Satu - Mare, au fost constituite recent de către filiala clujeană a USR. Potrivit preşedintelui USR Cluj, Irina Petraş, scriitorii membri ai USR din judeţele menţionate au o activitate puternică, incluzând revistă proprie, organizare de simpozioane, astfel că a fost necesară constituirea a două subfiliale. 

 

Conducerile celor două structuri urmează să fie alese joi, când va fi votată şi noua conducere pentru filiala clujeană. Pentru funcţia de preşedinte al USR Cluj singurul candidat este actualul preşedinte, Irina Petraş. Potrivit acesteia, din 2009 asociaţia are şi un departament special al minorităţilor, din care fac parte aproximativ 40 din cei 277 de membri ai USR Cluj.

 

 Cu ajutorul noului departament, scriitori maghiari, germani, ucraineni sau de alte etnii vor putea accesa mai uşor finanţări, conform Irinei Petraş. La evenimentul din 17 septembrie de la Cluj şi-au anunţat prezenţa Nicolae Manolescu, directorul USR de la nivel naţional, dar şi vicepreşedintele Varujan Vosganian, precum şi Irina Horea şi Gabriel Chifu, secretari ai structurii naţionale a asociaţiei. USR Cluj îşi va alege joi preşedintele, dar şi un comitet de conducere, vicepreşedinte, membrii în consiliul naţional al USR şi delegaţii la alegerile de la nivel naţional, ce se vor desfăşura în luna noiembrie.


USR Cluj a fost fondată în 1949 şi are 277 de scriitori membri, majoritatea cu reşedinţa în Cluj-Napoca sau în judeţul Cluj, dar şi în alte judeţe din Transilvania şi străinătate. Ca mărime, USR Cluj este a doua din ţară.

 

Comenteaza