Două premiere, între care un spectacol cu femei private de libertate, la Teatrul Naţional din Cluj

Două premiere, între care un spectacol cu femei private de libertate, la Teatrul Naţional din Cluj
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă, săptămâna aceasta, două spectacole în premieră: "Selfie" şi "Don Juan".

Spectacolul "Selfie", pe un scenariu și în regia Andreei Iacob, va avea premiera la Studioul „Euphorion", vineri, 23 septembrie, de la ora 19:00, şi este realizat în parteneriat cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, Secţia exterioară Cluj-Napoca.

"Spectacolul are o distribuţie formată exclusiv din femei private de libertate. Scenariul este unul original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu noi fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor. Astfel, spectacolul va reuni, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi.

Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de „afară"", se arată într-un comunicat remis presei.

A doua premieră a săptămânii este spectacolul "Don Juan" de Molière, traducerea Maria Rotar. Reprezentaţia va avea loc duminică, 25 septembrie, la ora 19:00, în sala mare a teatrului.

Mitul lui Don Juan ține lumea barocă a Renașterii, apărând pentru prima oară în 1630, la Tirso de Molina - El Burlador de Sevilla. În jurul anului 1657, o trupă de comedianţi ambulanţi italieni joacă această piesă sub formă de pantomimă în Franţa, inspirându-l pe Molière, care, în 1665 scrie Don Juan ou Le Festin de Pierre.

Dom Juan sau Ospățul de piatră este o piesă unică în opera lui Molière, imposibil de clasificat, nici comedie, nici tragedie, pendulând între cele două genuri, un text care dă și astăzi de gândit, indiferent de raportul nostru cu Cel de Sus, cu iubirea pasională sau cu lumea de dincolo.

În spectacolul propus de Roberto Bacci, acțiunea se petrece în casa abandonată a Comandorului, unde, printre mobile vechi, degradate de trecerea anilor, personajele populează spațiul pe tot parcursul reprezentației. Un element fundamental împotriva căruia Don Juan duce o luptă acerbă este aici timpul. Reprezentarea lui ține de zona minerală, „scurgându-se" la propriu și împânzind scena cu o pulbere fin cristalizată, pe fundalul acompaniamentului la pian.

Roberto Bacci, aflat la a treia colaborare cu Naționalul clujean, după succesele cu Hamlet și Livada de vișini, le explica actorilor că a seduce înseamnă „a duce pe cineva într-un loc minunat, a duce într-o nouă lume. În această accepțiune, Don Juan duce cu el femeia pentru a descoperi un nou început. Este un seducător. Acest lucru îi știrbește aura de cuceritor".

Cât despre latura „umană" a lui Don Juan „el nu este și nici nu poate fi uman decât în măsura în care miturile sunt umane, în măsura în care mitul, poveste exemplară, hiperbolizează o experiență omenească", spunea eseistul Ion Vartic. O experiență pe care vă invităm să o împărtășiți cu realizatorii spectacolului.

Regia: Roberto Bacci, scenografia: Marcio Medina, dramaturgia: Stefano Geraci, asistenţi de regie: Silvia Pasello și Maria Rotar, asistent de costume: Ilona Lorincz, corepetitor: Katalin G. Incze, maestru de lumini: Jenel Moldovan

 

 

Comenteaza