Untold vrea un plan de revenire la normalitate ca în Marea Britanie. "Nouă până acum ni s-a aratat doar bățul!"

Untold vrea un plan de revenire la normalitate ca în Marea Britanie. "Nouă până acum ni s-a aratat doar bățul!"
| Foto: Facebook

Eduard Chereji, director de comunicare al festivalului clujean, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care dă exemplu planul de reluare a vieții, prezentat de premierul Marii Britanii. 

"Premierul Marii Britanii a prezentat azi planul de revenire la normalitate, care include, începând cu data de 21 iunie, redeschiderea cluburilor, festivalurilor, evenimentelor mari. Meanwhile, ca să o ținem tot pe engleză, în România ni se prezintă aceeași poveste cum că nici în acest an nu putem spera la nimic.

Aceeași narațiune bazată pe panică, același discurs cu “context nefavorabil”, aceeași lipsă de predictibilitate, același refuz de a dialoga și a planifica ca în 2020! Suntem în plină campanie de vaccinare, există soluția testelor rapide, există certitudinea că oamenii vindecați au anticorpi o perioadă de timp. Și cu toate astea ni se cere să acceptăm că suntem în exact același scenariu ca acum un an", scrie Chereji. 

"Avem acces la studiile făcute de specialiști pe evenimente de tip test (în alte țări bineînțeles, cu sprijinul autorităților, în altă civilizație bineînțeles). Participanții au fost testați la intrare, iar concluzia studiului este că nu a existat nici o infectare între participanți. Dacă știm clar cu pot fi indentificați cei care nu reprezintă nici un risc de transmitere, nici nu mai contează numărul de participanți!

Fie că sunt 100, fie că sunt 50.000, toți sunt în siguranță! Avem documentație de sute pe pagini pe tema asta, avem acces la specialiștii străini, pe scurt ne-am făcut temele, doar-doar vom avansa. Acum mai trebuie să fim și ascultați, iar cu toate argumentele pe masă, autoritarile să își asume o decizie cu privire la ce se va întâmpla în acest an.

Dar să fie o decizie asumată, oricare ar fi ea, după ce suntem consultați și noi, după ce sunt luate în calcul toate propunerile, toate soluțiile, bazate pe date și informații clare, nu doar pe ceea mai simplă soluție. Aia de a nu a face nimic, de a ține toată industria închisă.

Până la urmă nu e vorba doar de noi, de posibilitatea a ține un business în viață. E vorba de nevoia oamenilor de a vedea și o speranță. Știu, unii veți spune că și în UK e doar un plan, că depinde de evoluție etc. Corect, așa e, e doar un plan. Deocamdată. Dar cel puțin există. Nouă până acum ni s-a arătat doar bățul. Parcă aș vrea să mai văd și morcovul!", adaugă oficialul Untold.

Comenteaza