Cum cresc copiii când părinţii lor sunt "afară"

Cum cresc copiii când părinţii lor sunt
Suferinţa şi maturizarea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la lucru în străinătate, într-un spectacol emoţionant, jucat de adulţi şi copii, sâmbătă seară la festivalul Temps dÍmages din Cluj.

Dinamism, emoţie, revoltă, resemnare, voioşie, melancolie, dezorientare, responsabilitate sunt ingredientele unui spectacol în care copiii ies la rampă, la propriu şi la figurat.

Copiii distribuţi în spectacolul "Familia offline", text Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, se manifestă pe scenă ca şi cum ar fi o zi obişnuită din viaţa lor; asta pentru că ingredientele copilăriei, jocul, visele pentru când vor creşte mari, "lupta" de-a şcoala şi de-a învăţatul, cu care se confruntă orice copil, sunt prezente şi aici.

Ce diferenţiază însă personajele spectacolului produs de asociaţia culturală Replika şi Teatrul Foarte Mic din Bucureşti şi przentat sâmbătă la Cluj este confruntarea acestora cu absenţa fizică a părinţilor, plecaţi la lucru în "afară", transformaţi într-o voce care se aude la celălalt capăt al telefonului, tocmai din Spania. Apelurile, banii chiar, cadourile trimise din străinătate - este sugestivă în acest sens reprezentarea cadourilor prin intermediul cartoanelor, sugerând iluzia, valoarea artificială de fond a darurilor respective - nu pot substitui proximitatea, autoritatea, căldura parentală.

Lăsaţi fără părinţi, copiii "căpşunarilor" - se simt disconfortant şi ei cu acest apelativ - respectă anevoie orice regulă şi se simt îndreptăţiţi să trăiască aşa cum le vine, contrabalansând astfel faptul că părinţii i-au lăsat în grija altora, fie ei rude. Fratele mai mare, Tibi, deşi îi îngrijeşte cu responsabilitate, nu îşi poate depăşi condiţia şi nu poate căpăta în ochii mai micilor fraţi autoritatea de mamă sau de tată, deşi se străduieşte, iar în privinţa chestiunilor casnice reuşeşte într-o măsură destul de mare.

Pe de altă parte, reprezentarea bunicului ca un personaj atins de senilitate este una sugestivă, ce poate trimite la ideea că bunicii, priviţi adeseori de "căpşunari" ca soluţii viabile de a le substitui prezenţa, în esenţă pot eşua în acest demers, ei înşişi fiind cei care au nevoie la rându-le de ajutor. În loc să confere autoritate, nu una neaparat restrictivă, ci mai mult un reper, bunicul devine mai mult o pistă de exploatat, în spectacol fiind aleasă varianta bunicului în cărucior, scos de copii la cerşit.

Luând drumul străinătăţii şi lăsându-şi copiii acasă părinţii devin pentru aceştia voci auzite doar la telefon, fiind instrumentalizaţi la rândul lor în ochii odraslelor. Unii dintre copii refuză, în semn de revoltă şi durere înăbuşită, dialogul telefonic cu părinţii, alţii îi privesc ca surse care le pot trimite diverse obiecte de trebuinţă. În lipsa părinţilor care să le îndrume paşii copiii vor să devină "transmiţător" (reporter), când au probleme cu stomacul schimbă "trei chiloţi de perechi", iar numele lor sunt prescurtări-porecle: Tonto, Vice, Dudi. Cu gândul la părinţi cei mici preferă să vorbească doar în spaniolă şi sunt în pericol de a se accidenta grav.

Responsabilitatea nu este conferită în ultimă instanţă de vocile parentale, sporadice şi nedublate de prezenţa fizică - fapt greu de suportat de copii - ci cade tot în sarcina fratelui mai mare, dar mai precis chiar în sarcina lor, a copiilor. Sunt ilustrative în acest sens biletele personalizate - transmise de fratele mai mare tuturor, inclusiv părinţilor - şi citite în absenţa lui Tibi - care au fiecare rolul unei conşţiinţe de sine, ce trasează îndemnurile cele mai oportune pentru destinatari, inslusiv pentru părinţi, îndemnaţi să nu îşi mai lipsească atât de mult copiii de prezenţa lor.

Regizorul Radu Apostol a reuşit să lucreze admirabil cu copiii, selectaţi din şcoli obişnuite, din Bucureşti, învăţându-i să se joace şi să joace. În spiritul festivalului Temps D'Images spectacolul adus de la Teatrul Foarte Mic din capitală nu include doar replici şi scenografie, ci are evidente accente de performance, cu momente dinamice de dans şi interpretări muzicale live, respectiv proiecţii video. "Familia offline" este un spectacol emoţionant, educativ atât pentru copii, dar mai ales pentru părinţi şi pentru tineri, potenţialii părinţi de mâine.

Mihaelei Michailov, autoarea textului, dar şi regizorului le revine meritul de a permite să răzbată dincolo de tema importantă dar circumscrisă a copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, şi un mesaj mai universal ce vizează relaţia părinţi-copii.

Din distribuția spectacolului fac parte nouă copii (Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuț Roșca, Mario Ștefan, Andreea Baraitan, Georgiana Moise, Anca Negoiță, Roberta Parascan, Ana Maria Zaincovschi), care evoluează alături de actorii profesionişti Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu. Muzica originală poartă semnătura lui Bogdan Burlăcianu (Bobo de la Fără Zahăr), iar scenografia a fost realizată de Maria Mandea.

Spectacolul "Familia offline" a fost realizat în cadrul proiectului "Copiii migraţiei - Turneu de teatru educaţional", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 

La Cluj spetcacolul a fost prezentat sâmbătă seară la Fabrica de Pensule, în cadrul Festivalului de teatru-dans-video Temps D'Images (Cluj-Napoca, 9-17 noiembrie). Tema ediţiei din acest an a festivalului este Solidaritate.

Festivalul programează azi, în ultima zi, spectacolele Zic Zac, de Andrea Gavriliu - ora 17, Fabrica de Pensule / Sala Studio, Clear History, produs de Teatru Spălătorie (MD) - ora 20, Fabrica de Pensule / Sala Studio, respectiv documentarul Odessa, de Florin Iepan - ora 18, Cinema Mărăşti. 

 

 

 

Comenteaza