CULTURĂ. Zilele Filmului German, la Cinema Victoria

CULTURĂ. Zilele Filmului German, la Cinema Victoria
Filme cunoscute, precum „Pianomania” sau „Toţi ceilalţi”, vor fi proiectate în cadrul Zilelor Filmului German ce vor fi organizate la Cinema Victoria între 25 – 28 februarie de către Clorofilm CJN şi Centrul Cultural German din municipiu.

Scopul evenimentului îl reprezintă promovarea filmelor germane şi familiarizarea publicului cu noul val de regizori germani. Pe parcursul a patru zile, clujenii pot viziona filme precum „Cireşii înfloriţi” (2008), "Micul Rege Macius" (2008), „Recuperează-ţi mintea” (2007), „Toţi ceilalţi” (2009) sau „Pianomania”.

Unele dintre pelicule, precum „Toţi ceilalţi” şi „Pianomania
” au putut fi vizionate şi anul trecut de clujeni în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, respectiv în cadrul festivalului de muzică SoNoRo.

Conducerea Clorofilm a precizat că pentru filmele anunţate ca premiere aceasta reprezintă lansarea oficială în România, chiar dacă o parte au fost disponibile la cele două evenimente menţionate. "în mod normal, la eveniment ar trebui să vină acelaşi public ca la TIFF. Este acelaşi gen de filme. Nu ştiu dacă studenţii sunt foarte interesaţi, dar pot fi educaţi. Sper ca măcar studenţii care studiază şi limba germană să vină", a declarat Melinda Boroş, director general al Clorofilm. Conform acesteia, aceasta este prima ocazie în care mai multe filme germane sunt prezentate într-un mod organizat într-un cinematograf, în România.

Biletele costă 9 lei, cu reducere la 6 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
(ştire redifuzată)
Comenteaza