Conservatorul-şef de la Luvru vine la Cluj ca să vorbească despre criza culturii contemporane

Conservatorul-şef de la Luvru vine la Cluj ca să vorbească despre criza culturii contemporane
Conservatorul-şef de la celebrul muzeu Luvru vine la Cluj ca să vorbească despre criza culturii contemporane.

Conferinţa susţinută de conservatorul-şef de la Luvru, Regis Michel, are loc în 2 octombrie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi analizează criza culturii contemporane.

Cu trei secţiuni principale, conferinţa va fi urmată de o masă rotundă şi va focaliza asupra crizei muzeelor, a crizei artei contemporane şi cea a culturii publice.

Régis Michel este de asemenea cercetător asociat al Institutului Naţional de Istoria Artei (INHA) şi profesor la Universitatea Publică a Elveţiei Italiene (USI). Lucrările sale se ocupă de cultura vizuală a modernităţii, de antropologia critică a artei occidentale şi de artele corpului. A conceput împreună cu Françoise Viatte seria de expoziţii Parti-pris la Muzeul Luvru invitând personalităţi ale lumii culturale ca Jacques Derrida, Julia Kristeva, Peter Greenaway sau Jean Starobinski să realizeze expoziţii cu lucrări din patrimoniul acestui muzeu. Este autorul unei ample expoziţii dedicată artei video contemporane „Ochiul-ecran. O sută de video-uri pentru regândirea lumii" realizată la Casino Luxembourg.

Programul „Lecţie deschisă" al Muzeului de Artă Cluj-Napoca îşi propune să prezinte în cadrul unor conferinţe problematica specifică artelor plastice, interferenţa acestora cu celelalte arte, experienţe artistice şi cercetări recente la nivelul teoriei şi istoriei artei, publicul fiind invitat să intervină cu propriile observaţii şi întrebări referitoare la conţinutul conferinţei.

Intrarea la conferinţă este liberă.

Comenteaza