Comedy Cluj a început cu dreptul

Comedy Cluj a început cu dreptul

Sâmbătă seară, în sala mare a Naţionalului clujean, s-a tras cortina peste Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, în prezenţa unor invitaţi străini de marcă, a echipei care a pus în mişcare prima ediţie, dar şi a cinefililor. Impresiile post-festivaliere sunt foarte bune, după cum afirmă directorul Comedy Cluj, Sorin Dan.

 

“Oaspeţii cu care am discutat nu s-au aşteptat ca prima ediţie a unui festival să fie bine organizată, reuşită şi ambiţioasă. Până şi Yvan LeMoine (preşedintele juriului – n.r.), o fire destul de cinică, a spus acelaşi lucru. Am văzut că şi audienţa a crescut constant, iar toate aceste rezultate ne încurajează să facem ca ediţia următoare să arate complet diferit, în sensul pozitiv al cuvântului”,  a menţionat Sorin Dan, directorul festivalului.

 

 Conceput anul trecut, la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (Belgia), Comedy Cluj a reuşit să pună, la prima sa ediţie, bazele unei colaborări cu alte festivaluri importante pe plan mondial, cum ar fi cel de la Rio de Janeiro sau din India, astfel încât numărul proiecţiilor şi al participanţilor să fie simţitor mai mare anul viitor.

 

“Munca pentru a doua ediţie începe de luni. Deja am discutat cu mai mulţi selecţioneri străini care se vor implica în organizarea festivalului anul viitor”, a mai declarat directorul Comedy Cluj. Tot cu prilejul festivalului, organizatorii au discutat cu restauratorii peliculelor vechi de patrimoniu- Gilles Duval, preşedintele Fundaţiei Groupama Gan pentru Cinema, şi Séverine Wemaere de la Thompson Foundation- despre posibilitatea remasterizării câtorva filme din arhiva românească.

 

De altfel, criticii de film din ţară apreciază Clujul drept capitala cinematografică a României, fiind de părere că festivalul are şanse să devină recunoscut la nivel european.

 

Comenteaza