Clujul lui Adrian Marino, “capitala mediocrităţii culturale româneşti”

ZIUA de CLUJ vă prezintă fragmente “incendiare” din controversata carte de memorii “Viaţa unui om singur” a lui Adrian Marino, recent apărută în librării.

 “Veninosul” Mircea Zaciu, “mârlanul” Hadrian Daicoviciu sau “clanul Boilă” sunt doar câteva din personajele clujene din “Viaţa unui om singur”, cartea de memorii a savantului Adrian Marino.

 

“Acţiunea” volumului are loc într-un Cluj definit drept “capitala mediocrităţii culturale româneşti” şi simţit ca “al doilea domiciliu obligatoriu” al autorului ce a trecut prin puşcării comuniste şi prin pustietatea lagărelor din Bărăgan. Volumul publicat de Editura Polirom a ajuns în librării şi va provoca o întreagă discuţie publică, aşa cum au făcut-o şi fragmentele dure apărute în presa centrală despre celebrităţi publice naţionale. Clujenii par însă, cu excepţii, într-adevăr, mai “apăraţi” de notele acide ale lui Marino decât lăsa să se bănuiască.

 

“Viaţa unui om singur” prezintă o sumedenie de întâmplări din viaţa lui Marino, populate de personaje abjecte sau mediocre, cu opinii uşor frustrate ale autorului, adevăruri incomode spuse voalat, dar şi cu “doctrina” culturală pe care autorul a promovat-o consecvent.

 

în discuţia iscată înainte de apariţia cărţii, Marino a fost acuzat că ar fi colaborat cu Securitatea. Acuzaţie fără probe, care ar putea fi însă alimentată de un paragraf din memorii.

 

“Că am suferit umilinţe şi cedări nu contest. Cine poate fi «erou» zi de zi, ani şi chiar decenii întregi, mai ales sub un regim dictatorial, represiv, terorist? (...) «Opera» salvează în cultură, în ultimă analiză, toate slăbiciunile «creatorului». Folosesc cuvinte mari doar pentru claritatea definiţiei unei situaţii dificile, în care alături de alţii am fost prins şi eu ca într-un cleşte”, scrie Adrian Marino. Ascund aceste rânduri o confesiune sau explică doar de ce autorul n-a păstrat “silenzio stampa” după eliberarea din puşcărie?

 

Adrian Marino şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Cluj. Un oraş pe care l-a privit ca pe un “al doilea domiciliu obligatoriu”, cum scrie în memorii. “Clujul a rămas, până azi, pentru mine, un mediu străin, opac, adesea ostil, în care nu m-am putut integra niciodată”, afirmă el. Iar aura Clujului de mare centru cultural e distrusă net: “Clujul a devenit, mai ales după anii 1950-1960, capitala mediocrităţii culturale româneşti”. Savantul “refugiat” la Cluj nu e supărat însă pe oraş, ci mai mult pe oamenii de aici.

 

 Imaginea faimosului universitar Mircea Zaciu, “autor a nu ştiu câte notiţe veninoase” la adresa lui Marino, apare adesea, mereu în tonuri negative. Istoricului Hadrian Daicoviciu i se reproşează “perfecta mârlănie” pe care a dovedit-o când Marino a primit Premiul Herder.

 Poetului Aurel Rău, fost redactor-şef al revistei “Steaua”, i se face un portret greu de reprodus, de “nomenclaturist feroce”. Alţi scriitori clujeni, mai puţin cunoscuţi, sunt expediaţi sub eticheta de “mediocri”. Nicolae Balotă e văzut ca “suplu şi adaptabil”, ceea ce, în context, nu e o laudă.

 

Există şi personaje “politice” în cartea lui Adrian Marino, mai ales în notele din anii post-revoluţionari, când savantul devenise implicat în PNŢCD. El scrie acid despre lupta de interese politice a “clanului Boilă”, o cunoscută familie de preoţi greco-catolici, şi a fostului prefect Al.

 

 Fărcaş cu “aripa Ciorbea” a partidului, iar fiica Doinei Cornea, invitată să conferenţieze la Cluj doar prin faima mamei sale, primeşte titlul de “fiică abuzivă”.

 

Cartea lui Adrian Marino are 500 de pagini şi ascunde multe alte secrete, demne de descoperit.