Câştigătorul Trofeului Transilvania 2017, ales cu unanimitate de voturi FOTO/VIDEO

Câştigătorul Trofeului Transilvania 2017, ales cu unanimitate de voturi FOTO/VIDEO
Filmul "Familia mea fericită/ My Happy Family", regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross, a câştigat Trofeul Transilvania 2017. Marele câştigător TIFF a fost ales cu unanimitate de voturi din partea juriului competiţiei format din Clotilde Courau (actriţă, Franţa), Elizabeth Karlsen (producător, Marea Britanie), Geoff Andrew (critic de film, Marea Britanie), Muhi Andras (producător,Ungaria) şi Marian Crişan (regizor, România)

"Nana şi Simon nu au putut fi prezenţi la Cluj; ea este însărcinată în 7-8 luni şi nu poate călători, dar sunt sigur că sunt încântaţi şi că la anul vor fi veni la TIFF în calitate de juraţi. Vreau să punctez că aceste coproducţii sunt esenţiale, iar Georgia calcă pe urmele noului val al cinematografiei româneşti şi sper că lucurile vor continua favorabil", a spus producătorul francez, care a ridicat marele premiu TIFF 2017. 

SINOPSIS. În seara celei de-a 52-a aniversări, Manana îşi ia familia prin surprindere anunţând că pleacă. E măritată de 30 de ani şi locuieşte într-un apartament cu patru camere alături de soţ, părinţi, cei doi copii şi ginerele ei. La început familia nu o ia în serios, dar iată că Manana îşi face valiza şi pleacă. Familia e şocată: unde va merge? Ce a supărat-o? A trecut de "vârsta divorţului" şi are un soţ bun care nu bea, nu se droghează şi nu o bate. Ce-i de făcut?

Festivaluri: Sundance 2017, Berlin 2017, Sofia 2017, Istanbul 2017, Hong Kong 2017

Premii: cel mai bun regizor - Sofia 2017

Premiile Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2017:

Premiul pentru întreaga carieră - Alain Delon

Premiul de excelență - Tora Vasilescu

Premiul pentru întreaga carieră - Violeta Andrei

Trofeul Transilvania - Filmul "Familia mea fericită/ My Happy Family", regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross (Georgia, Germania, Franţa - 2017).

Premiul publicului și premiul pentru cea mai bună regie regizorului Guðmundur Arnar Guðmundsson - "Piatră pe inimă/ Heartstone"

Premiul special al juriului - "Tărâmul binecuvântat/ God's Own Country", regizat de Francis Lee

Premiul pentru cea mai bună interpretare - Ia Shugliashvili din "Familia mea fericită/ My Happy Family"

Mențiunea specială a juriului - "Gloria/ Glory, regia Kristina Grozeva și Petar Valchanov'

Premiul zilele filmului românesc pentru secțiunea lungmetraj  - "Inimi cicatrizate", în regia lui Radu Jude

Premiul zilele filmului românesc pentru debut - "The Last Kalderash / Ultimul căldărar", r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu

Premiul zilele filmului românesc pentru secțiunea scurtmetraj - "Scris/nescris/ Written/Unwritten", regizat de Adrian Silișteanu

Premiul publicului Cinepub, pentru filmul cel mai popular din secțiunea zilelor filmului românesc - "Planeta Petrila", regia Andrei Dăscălescu

Premiul pentru cel mai bun scurt metraj din secțiunea Umbre  - "Panta/ Curve", în regia lui Tim Eagen

Mențiuni speciale în secțiunea Umbre - scurtmetraj: "Eu sunt ieșirea/ I Am The Doorway", în regia lui Robin Kasparik, și "În spatele tău/ Behind", de Ángel Gómez Hernández

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Alt.Rom.Com - "Dezîndrăgostire/ Afterlov", regizat de Stergios Paschos

Eurimages Co-production Development Award - "The Empty House", de Rati Tsiteladze

Villa kult Cultural Residency Award - "La Civil", de Teodora Ana Mihai și premiul oferit de Centrul Național al Cinematografiei și DACIN SARA - "La Civil", de Teodora Ana Mihai

Competiția TIFF 2017: adevăr sau provocare în 12 de titluri dintre care opt debuturi

Competiția TIFF, dedicată exclusiv regizorilor aflați la primul sau al doilea film, a fost în 2017 o veritabilă zonă de conflict: povești pe muchie de cuțit, inspirate de evenimente reale sau experiențe personale, situații provocatoare și abordări temerare, fabule morale nuanțate sau extreme, semnate de regizori care își asumă riscuri și despre care, cu siguranță, se va mai auzi. Dintre cele 12 titluri care au concurat pentru Trofeul Transilvania, opt sunt debuturi.

"Tărâmul binecuvântat/ God's Own Country"

"Familia mea fericită/ My Happy Familly"

"Teren de joacă/ Playground"

"Tărâmul celor mici/ Land of the Little People"

"Piatră pe inimă/ Heartstone"

"Delfinii înoată spre est/ Las Toninas Van Al Este"

"Vremea crizantemelor/ Chrysantemums Time"

"Gloria/ Glory"

"Simularea/ Simulation"

"Regele fără un ochi/ El Rey Borni"

Tortura/Houds of love

"Zeus/Zeus"

Comenteaza