Boc la Gaudeamus: Cartea are doi mari adversari, criza şi cărţile electronice VIDEO

Boc la Gaudeamus: Cartea are doi mari adversari, criza şi cărţile electronice VIDEO
Cea de-a XIV-a ediţie a târgului de carte Gaudeamus Cluj-Napoca a fost inaugurată astăzi, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene.

Atât primarul Emil Boc, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu şi prefectul Gheorghe Vuşcan au trecut pe la standuri şi şi-au achiziţionat diverse volume.

Fiecare dintre cei trei au rostit câteva cuvinte, la fel ca Florin Zaharescu, directorul studioului Radio Cluj, organizatorul evenimentului. La inaugurare a fost prezent şi Vladimir Epstein, directorul târgului Gaudeamus Carte de Învăţătură la nivel naţional.

"Faptul că este un număr record de edituri prezente la ediţia din acest an demonstrează că actul de cultură şi cartea reprezintă o prioritate pentru mulţi dintre noi şi ar trebui să rămână aşa pentru foarte mulţi dintre noi, chiar dacă are doi mari adversari, criza şi partea electronică, cărţile electronice, care încep şi ele să câştige teren. Eu însă rămân la convingerea că această carte, cum o ştim noi din copilărie e cea care trebuie să rămână seva şi sursa noastră de învăţătură", a precizat Emil Boc, într-una adin declaraţiile de presă susţinute după ieşirea de la târg.

Târgul de carte Gaudeamus Cluj-Napoca se desfăşoară între 17-21 aprilie în cortul special amenajat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Comenteaza