"Best of Francois Truffaut", la Cinemateca Victoria

Două filme realizate în anii '60 de celebrul cineast francez Francois Truffaut vor fi difuzate săptămâna viitoare în cadrul cinematecii Victoria, la cinematograful cu acelaşi nume din centrul Clujului.

„Jules şi Jim / Jules et Jim" (Franţa, 1962, dramă, 100 minute), cu Jeanne Moreau şi Oskar Werner va rula la cinema Victoria luni, de la ora 20, în cadrul proiectului Cinemateca Victoria - Best of Francois Truffaut. Pelicula are două nominalizări la premiile BAFTA.

Cel de-al doilea film din cadrul „Cinematecii Victoria", Fahrenheit 451(Marea Britanie, 1966, SF, 110 minute), cu Cyril Cusack, Anton Diffring
va putea fi urmărit marţi, de la ora 20, la cinematograful din centrul Clujului.
Producţia are în portofoliu o nominalizare la premiile din cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.

Francois Truffaut (1932 - 1984) este unul din cei mai cunoscuţi şi influenţi cineaşti francezi - regizor, scenarist, producător, actor şi critic de film, totodată unul din fondatorii Noului Val Cinematografic Francez (anii '50 - '60).

În afara Cinematecii Victoria, la cinema Victoria va rula între 23-29 noiembrie filmul "Secrete bine ascunse / Neka ostane medju nama" (Croaţia, Serbia, Slovenia, 2010, 87 min., regia Rajko Grlic), "Despre oameni şi melci", regia Tudor Giurgiu - miercuri, 28 noiembrie, de la ora 20, respectiv "Eu sunt dragostea / Io sono l'amore" (Italia ,2009), regia Luca Guadagnino.

Preţul biletelor de intrare este de 10 lei /film - preşţ întreg, respectiv 5 lei / film, cu reducere, pentru elevi, studenţi şi seniori. În fiecare zi la proiecţiile de la ora 15 intrarea este gratuită pentru elevi, studenţi şi seniori, pe baza legitimaţiei.

 

Comenteaza