Balul Operei, eveniment realizat cu mari riscuri, revine cu nume valoroase şi momente-surpriză

Balul Operei, eveniment realizat cu mari riscuri, revine cu nume valoroase şi momente-surpriză
Momente din cele mai îndrăgite opere, solişti de mare valoare, concert Loredana Groza şi un bufet cu specific japonez sunt doar câteva dintre surprizele anunţate la cea de-a XX-a ediţie a Balului Operei din acest an.

Balul Operei 2015 ajunge în acest an la cea de-a XX-a ediţie, însă Matei Miko, directorul balului, nu doreşte să fie o ediţie aniversară. Cu toate acestea a anunţat o mulţime de surprize care vor fi placul celor în jur de 1.000 de persoane prezente la Opera Română din Cluj-Napoca.

"Aceasta este a XX-a ediţie, nu este una aniversară, nu vrem să fim pompoşi. Este pur şi simplu a XX-a ediţie. Tema care ne reuneşte în fiecare an este Balul Operei. Sunt 20 de ani, 20 de ediţii, deşi sunt 23 de ani de când a fost prima ediţie, în `92, însă greutăţile timpurilor pe care le gustăm şi acum nu ne-au permis să ne ţinem promisiunea faţă de public în anumiţi ani.

Balul Operei îl fac pentru clujeni şi sper ca într-o bună zi comunitatea clujeană să înţeleagă că este nevoie de acest eveniment unde să se întâlnească, ca peste tot în lume, personalităţile care pot contribui la dezvoltarea unei cetăţi cum este Clujul şi care prin efortul lor au reuşit să ducă la bunăstarea, la cultura şi la civilizaţia în zona respectivă.

Este un eveniment în care vrem să omagiem valorile într-o lume în care auzim doar extraordinar de multe lucruri negative şi este foarte bine să avem o oază ca pentru câteva ore să putem celebra acele personalităţi care şi-au dedicat, până la urmă, viaţa pentru noi", a spus Miko.

În acest an evenimentul de amploare are loc în 21-22 februarie. Sâmbătă, pe 21 februarie, prima parte a evenimentului o constituie râvnitul covor roşu în care personalităţile sunt întâmpinate de presă. Şi în acest an amfitrionul balului este realizatorul REALITATEA TV Rareş Bogdan, o prezenţă devenită tradiţie la acest eveniment.

„Colaborarea cu Rareş a început într-un moment în care am avut ani de-a rândul vedete ca Mihaela Rădulescu, când ne-am dat seama că este o problemă foarte mare că aceste personalităţi nu-i cunoşteau pe cei care păşeau pe covorul roşu şi întâmpinarea nu putea să aibă loc în condiţiile necesare", a spus Miko.

La ridicarea cortinei de după discursul amfitrionilor, clujenii prezenţi vor avea parte de un scurt moment care îi va purta pe cei prezenţi prin momente din ediţiile precedente ale balului şi vor putea vedea ce clipe extraordinare au existat, câte personalităţi au fost pe scenă, câţi artişti şi câte cuvinte frumoase s-au rostit pe scena operei de-a lungul călătoriei de 20 de ani.

Seara va continua cu un moment susţinut de elevii din cadrul Centrului de Excelenţă al Liceului de Coregrafie din Cluj, care a generat foarte multe mari nume.

Decorurile din perioada de aur, recondiţionate şi introduse în spectacol

Spectacolul operei din acest an este concepţia şi viziunea unui tânăr dar foarte talentat om de scenă, Tiberius Simu. Acesta promite momente de spectacol pentru toate gusturile, atât operă clasică, cât şi montări moderne ale operei.

„Anul acesta vom face un moment care să serbeze această idee, aducând împreună şi tradiţia, şi inovaţia. Am avut marele noroc să găsim în stare aproape bună nişte fundaluri din perioada de aur a operei, de când erau realizate de nişte pictori scenografi fantastici, într-un detaliu extraordinar, care n-au mai fost pe scena operei de aproape 20 de ani.

Dintre ele, câteva am reuşit să le salvăm şi le ducem acum la ateliere unde le vom recondiţiona, le vom restaura şi pe câteva dintre acestea le veţi vedea la bal. Vor fi momente în care vom celebra tocmai această atmosferă de exuberanţă, de încântare şi de şampanie caracteristică gustului modern. Astfel îmbinăm aspectul mai liric al operei cu aspectul mai exuberant", a spus Simu.

Pe scena operei va urca un cocktail al celor mai buni solişti

În program vor fi cele mai frumoase şi cele mai cunoscute momente de operă de balet şi de cor. Soliştii balului constituie un „best of" al scenei lirice, vor urca pe scenă sopranele Lucia Buluţ, Ştefania Barz, Paula Iancic, Daniela Tricu şi Eliza Zaharia, mezzo soprana Liza Cadelnic, tenorii Cristian Mogoşan, Hector Lopez şi Sorin Lupu, baritonii Florin Estefan şi Gianni Brad şi basul Petre Burcă.

După acest moment urmează tradiţionala decernare a premiilor Lia Hubyc, un moment realizat în colaborare cu Academia de Muzică Gheorghe Dima (AMGD), Filarmonica Transilvania, Opera Maghiară şi Opera Naţională Română. Înmânarea premiilor va fi făcută de către rectorul AMGD, Vasile Jucan.

Loredana Groza, invitata specială, va face un show adaptat evenimentului

În pauza de şampanie, clujenii o vor cunoaşte pe Axenia, o tânără solistă care pe viitor promite un succes naţional şi internaţional, spun organizatorii, ea având deja câteva succese importante în spectacole din Europa.

A doua parte a primei seri este de dedicată artei costumului ce se va desfăşura în prezenţa designerului Doina Levintza, care revine după 10 ani la Balul Operei. Cireaşa de pe tort va fi, însă, Loredana Groza care va asigura partea de entertainment, şi care vine cu un spectacol nou, adaptat evenimentului, moment ce va face trecerea spre partea de bal a serii.

Japonia vine la Cluj. Sushi, homar şi scoici servite cu vin românesc

Intervine în reuşita întregului eveniment un lucru esenţial, Marele Bufet al Operei. Invitaţii vor putea gusta din preparatele bucătăriei asiatice, asigurate un renumit restaurant cu specific japonez.

"În acest an ne-am luat acest angajament pentru a prezenta bucătăria japoneză în mai multe părţi, în sensul că majoritatea oamenilor se gândesc doar la sushi atunci când aud de bucătăria japoneză. Nu este vorba doar despre sushi, ci de mai multe feluri de mâncare.

Pe lângă asta vom avea un show gastronomic făcut de bucătarii noştri medaliaţi cu aur şi cu bronz în Japonia. Se va servi de la sushi la produse tradiţionale japoneze din pui, porc, fructe de mare, homar, scoici, iar totul va fi la cel mai înalt nivel", a spus Andra Tsuchiya, coordonator al Marelui Bufet Balul Operei 2015.

Cea de-a doua seara începe cu modulul Emblemă de Cluj în cadrul căruia importante valori ale Clujului vor fi distinse cu premii. Vor fi cinci distincţii şi în cadrul secţiunii Seniorii Cetăţii, iar în acest an organizatorii au instituit un nou titlu, acela de Spiritus Mentor, acordat unui conducător spiritual al comunităţii.

Realizarea unui astfel de eveniment constituie un foarte mare risc

Directorul balului a evitat să dea detalii leagate de bugetul cu care s-a realizat în acest an complexul eveniment, însă asigură că riscurile sunt mari.

"Ca în fiecare an, discuţiile au avut loc, promisiunile s-au făcut, iar noi acum aşteptăm ca aceste promisiuni să se materializeze. Este un risc mare acest eveniment pentru că nu trăim în vremuri bune de făcut evenimente.

Spectacolul este oricum extrem de greu de realizat din cauză că este făcut din module şi, dacă un detaliu nu funcţionează, afectează şi restul momentelor din cadrul evenimentului, de asta este o muncă foarte grea", a mai spus Miko.

Accesul va fi pe bază de invitaţie şi de bilete. Vor fi puse în vânzare 70 de bilete la preţuri cuprinse între 200 şi 350 de lei.

Comenteaza