400 de persoane au cântat împreună cu băieţii de la Camuflaj

400 de persoane au cântat împreună cu băieţii de la Camuflaj
Click şi Blazon au reuşit să impresioneze publicul clujean în cadrul unui concert susţinut sâmbătă în clubul Euphoria Music Hall.

Evenimentul hip-hop al primăverii a început timid, undeva în jurul orei 22:00, aşa cum era programat, iar atmosfera a fost asigurată de către doi DJ cunoscuţi, Wicked şi Twist. Seara a continuat apoi în forţă, pe scenă urcând invitaţii Scooby, Cumicu & Ais da Chef, Kido de la Personal, Mahia Beldo, Cd / Danez (Sagrada Familia).

Aproape de miezul nopţii, clubul a fost plin cu fani veniţi inclusiv din Turda, Câmpia Turzii şi Bistriţa. Clujenii au lăsat publicul nerăbdător să aştepte şi să aplaude în speranţa că îi vor vedea mai repede pe scenă.

Chiar dacă printre invitaţi s-au numărat şi câţiva care au cam încurcat microfonul cu paharul, înainte şi în timpul concertului, momentul a trecut destul de repede, pentru că pe scenă au urcat, în jurul orei 00:30, în aplauzele tuturor, formaţia Camuflaj, dejeanca Anda Dimitriu şi Vescan.

Cei prezenţi la concert s-au bucurat mai mult de două ore de reprezentaţia live a artiştilor. Publicul a dansat şi a cântat împreună cu ei, una după alta, melodiile formaţiei. Printre cele mai cunoscute se numără "În jurul lumii", "Pe drumul meu", "România", "Doar o piesă", "Prima dată", piese cu care trupa şi-a cucerit fanii.

Surpriza serii a fost lansarea unei noi melodii care se numeşte "Nu-i rău", semnată Camuflaj.

Comenteaza