4 scenarii pentru accesul publicului la spectacole și concerte

4 scenarii pentru accesul publicului la spectacole și concerte
| Foto: Tabu.ro

Ministerul Culturii ia în calcul elaborarea unui set de patru scenarii pentru accesul la evenimente culturale, a anunțat ministrul Bogdan Gheorghiu luni seară, la B1TV.

Bogdan Gheorghiu spune că avem nevoie și de soluții, nu numai de restricții. „În momentul de față, după cum anunța și domnul premier Florin Cîțu, s-au creat mai multe grupuri interministeriale, pe diferite segmente, iar scopul acestor grupuri de lucru este să avem niște norme clare care să ofere predictibilitate după termenul înaintat de premier, cel de 1 iunie, pentru ca organizatorii de evenimente, cei din HoReCa să poată avea un plan A și un eventual plan B în cazul înrăutățirii cifrelor, tocmai pentru că, fără predictibilitate, nimeni nu își poate face niște planuri, atât organizatoric, cât și financiar”, a declarat acesta.

Scenariile luate în calcul pentru accesul la evenimente culturale au fost enumerate de ministrul Culturii:
1. prin prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19
2. prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte
3. prin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea boală
4. prin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante

Ministrul a vorbit și despre vaccinarea artiștilor. „Noi am solicitat ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare. Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că în prima fază a etapei a treia de vaccinare sunt incluși artiștii”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Comenteaza