210.000 de persoane au participat la evenimentele din cadrul Zilelor Clujului 2016

210.000 de persoane au participat la evenimentele din cadrul Zilelor Clujului 2016
Circa 210.000 de persoane au participat, în perioada 19-22 mai, la cele peste 100 de evenimente organizate în cadrul Zilelor Clujului, în 25 de locaţii din centrul şi cartierele oraşului.

Piața Unirii a strâns în fiecare seară un număr mare de spectatori, fie că a fost vorba de iubitorii de teatru, folclor, muzică clasică sau pop/rock. Teatrul Național Cluj o oferit un spectacol extraordinar punând în scenă piesa "Sânziana și Pepelea", iar clujenii s-au energizat alături de cei 2.000 de copii care au dansat cel mai mare sincron de dans din țară. Seara de vineri a continuat cu concertele Lidia Buble, Hara, Ligia Hojda, Dan Bălan și Vama.

Pasionații de muzică clasică au putut urmări spectacolul oferit de Academia de Muzică Gheorghe Dima, Opera Națională Română alături de Opera Maghiară și Filarmonica de Stat Transilvania alături de soliștii Valentina Nafornița, Marius Vlad Budoiu, Florin Estefan.

Seara s-a încheiat în aplauzele publicului cu un foc de artificii. Ziua de duminică a fost dedicată folclorului și tradițiilor. Pe scenă au urcat cei mai iubiți artiști de muzică populară, Piața Unirii fiind încinsă de horele formate de spectatori.

Parcul Cetățuie a fost însuflețit în această ediție de Jaxx Rock Battle, un eveniment care a reunit tineri, părinți și copii, ateliere dar și peste 20 de trupe rock din toată țara. Zona La Terenuri Mănăștur a oferit clujenilor ateliere, teatru, dezbateri și concerte, iar Parcul Detunata a fost scena expoziției Playground Stories.

În Parcul Central și la Casino-Centru de Cultură Urbană s-a desfășurat un maraton de evenimente: The Fun Zone, tir cu arcul, teatru pentru copii, parada automobilelor retro, Festivalul Luminii, Street Workout dar și spectaculosul Turnir Cavaleresc Călare.

Vizitatorii străzii Potaissa au făcut un salt în istorie datorită Taberei Antice și Medievale instalate în zona Zidului Cetății, iar scenele de pe strada Mihail Kogălniceanu și din Piața Muzeului au strâns în fiecare seară iubitorii de muzică bună și trupe clujene.

Kogălniceanu s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru gurmanzii care s-au bucurat de preparatele din cadrul Festivalului Culinar Internațional, iar Promenada Multiculturalității a adus un farmec aparte zonei datorită celor 26 de centre culturale străine din Cluj-Napoca. Tot aici a avut loc Promenada Cărților.

Cinematograful Dacia și-a redeschis porțile cinefililor, iar la Cinematograful Mărăști a avut loc în acest an cea de-a XII-a ediție a Festivalului Filmului European. Parada Zilelor Clujului a oferit un spectacol de culoare și efervescență, iar străzile au fost împânzite de animație stradală și statui vivante.

Zilele Clujului s-au încheiat cu proiectul ParCURS Urban dedicat Someșului - cele 250 de sfere luminoase lansate din cartierul Grigorescu au parcurs cei peste 10 km de traseu de-a lungul orașului, trecerea fiind marcată pe fiecare pod de momente artistice inedite.

Comenteaza