1.000 de persoane, la spectacolul aniversar organizat pentru Florin Piersic la Cluj-Napoca GALERIE FOTO

1.000 de persoane, la spectacolul aniversar organizat pentru Florin Piersic la Cluj-Napoca GALERIE FOTO
Peste 1.000 de persoane au asistat, la Opera Română din Cluj-Napoca, la spectacolul aniversar “Nu-ntreba câţi ani am”, organizat pentru actorul Florin Piersic cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, la finalul evenimentului având loc un foc de artificii.

În cadrul spectacolului "Nu-ntreba câţi ani am", desfăşurat la Opera Naţională Cluj-Napoca, în prezenţa a peste o mie de persoane, Piersic a recitat din piesa "Peer Gynt" de Henrik Ibsen, dar şi poezii şi epigrame, a cântat, a spus bancuri, a coborât de pe scenă în mijlocul spectatorilor, a glumit cu aceştia, a depănat amintiri despre rolurile sale din filme şi piese de teatru.

Directorul Operei, Florin Estefan, a citit mesajul preşedintelui Klaus Iohannis prin care s-a anunţat că i s-a conferit lui Piersic ordinul Steaua României în grad de Ofiţer, acesta urmând să îi fie înmânat la Bucureşti, în 1 februarie. "E frumos din partea lui", a spus Piersic. De asemenea, a primit un coş cu flori din partea premierului Dacian Cioloş, dar şi alte buchete şi coşuri din partea altor oficialităţi. "Ce să fac cu atâtea flori, nu trimite nici unul un plic", a glumit actorul.

Piersic a mai primit un album din partea mitropolitului Clujului, IPS Andrei, un tablou portret semnat Ştefan Popa Popas, o diplomă de excelenţă din partea Ministerului Culturii, dar şi un coş plin cu castraveţi verzi pe care i-a împărţit bărbaţilor din sală.

Spectacolul s-a încheiat după patru ore şi jumătate cu un foc de artificii.

Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum "Ciulinii Bărăganului" (1957), "Neamul Şoimăreştilor" (1964), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Zestrea Domniţei Ralu" (1971), "Colierul de turcoaze" (1985), "Fix alert" (2004) şi "Eminescu versus Eminem" (2005).

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Fse numără "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Oameni şi şoareci" şi "Străini în noapte". A primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.

Pe 31 ianuarie 2011, la câteva zile după ce a împlinit 75 de ani, Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi magazinul Cocor. Florin Piersic a fost primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame.

Comenteaza