Lunga poveste a Roşiei Montane, într-un spectacol lung, la Teatrul Maghiar
- Scris de Ovidiu Cornea
- 29 Noi 2010, 11:23
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Un spectacol de aproape 3 ore, care are în centru povestea Roşiei Montane, a fost prezentat ieri seară în sala studio a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca.
Intitulat „Roşia Montană - pe linie fizică şi pe linie politică”, spectacolul a cuprins şapte texte scrise de Gianina Cărbunariu, Andrea Vălean şi Radu Apstol transpuse pe scenă, în tot atâtea fragmente dramatice, după dramaturgia realizată de Ştefan Peca.
Imediat după intrarea în sala studio a instituţiei, une a fost prezentat spectacolul, spectatorii au putut atinge machete a câtorva obiective specifice Roşiei Montane, sau obiecte folosite ca atare, gen radio foarte vechi, lighean din casa Gritta - un mare descoperitor de aur, ctitor de biserici şi şcoli în zonă - sau cuptor cu microunde.
Deşi spectacolul a avut mai multe puncte de tensiune, unele fragmente sau cel puţin scene au părut prelungite, durata reprezentaţiei fiind pe alocuri obositoare.
Foarte expresiv a fost fragmentul „Ce poţi lăsa în urmă?”, care prezintă modul în care se desfăşoară negocierile pentru cumpărarea proprietătilor unei familii din Roşia Montană de către compania care doreşte să demareze un proiect aurifer în zonă.
Expresiv a fost şi cel de-al patrulea text, care ilustrează spiritul anti-corporaţionist al unor cântăreţi, inclusiv de rock, sau al altor persoane care cochetează cu consumul de droguri şi care doresc să sprijine o cauză nobilă cu aurul pe care îl găsesc în subteranul Roşiei Montane.
Un element distinct al reprezentaţiei îl constituie că la final protagoniştii nu revin pentru aplauze, care au avut o durată destul de scurtă.

Comenteaza