Scriitorii români își dau întâlnire la Cluj, la Festivalul Naţional de Literatură

Scriitorii români își dau întâlnire la Cluj, la Festivalul Naţional de Literatură
Reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor din România vor participa, înte 2-4 octombrie 2016, la Festivalul Naţional de Literatură, eveniment ce va avea loc la Cluj-Napoca.

Programul acestei ediţii cuprinde: ronduri de gală ale scriitorilor, lecturi publice, simpozioane şi un desant scriitoricesc în şcoli, facultăţi, biblioteci, lansări de carte, expoziţii ale scriitorilor plasticieni etc. Temele acestei ediţii: Literatura română - începuturi şi Literatură şi feminitate. Va fi lansat volumul Caietele FestLit Cluj 2015, conţinând comunicările susţinute la simpozioanele ediţiei precedente (Şcoala Ardeleană. Începuturile modernităţii româneşti şi Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române).

În cadrul festivalului vor putea fi vizionate şi expoziţiile: Ce mai face Penelopa? (la Muzeul Etnografic, în colaborare cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca); Mariana Bojan, Nud - pasteluri (la Galeriile revistei Steaua) şi Irina Petraş, Bacoviene (la Galeriile Scriptorium ale Filialei Cluj a USR).

Desantul scriitoricesc/momente de literatură va avea loc la Facultatea de Litere a UBB, Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, Departamentul de Jurnalism al UBB, Colegiile/Liceele G. Bariţiu, G. Coşbuc, M. Eminescu, Avram Iancu, Romulus Ladea, Gh. Lazăr, Emil Racoviţă, Gh. Şincai, Seminarul teologic ortodox, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga".

Va fi acordat Marele Premiu FestLit Cluj 2016. Juriul (alcătuit din criticii literari Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Irina Petraş, Cornel Ungureanu, Răzvan Voncu) va alege câştigătorul dintre nominalizările făcute de cele douăzeci de filiale. Acestea sunt (în ordine alfabetică): Ioan Barb, Oraşul alb; George Bălăiţă, Învoiala; Nicolae Bârna, Puntea Artelor; Graţiela Benga, Reţeaua. Poezia românească a anilor 2000; Ana Blandiana, Orologiul fără ore; Mircea V. Ciobanu, Tratat cu literatură; Traian Dobrinescu, Nu te opri, nu te întoarce; Dumitru Augustin Doman, Sâmbătă, duminică şi alte singurătăţi; Gellu Dorian, Cartea de la Uppsala; Ovidiu Dunăreanu, Lumina îndepărtată a fluviului; Constantin Gherghinoiu, Cu dragoste şi ură, deşertul cel de toate zilele; Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. noua paradigma (un manifest); Vasile Igna, Ora închiderii; Kocsis Francisko, Teste de identitate; Adrian Lesenciuc, Cartea de apă. Cu Borges, privind râul; Nicolae Mihai, Insomnii scoase la licitaţie; Andrei Mocuta, Voi folosi întunericul drept călăuză; Aurel Pantea, Opera poetică; Victor Gh. Stan, Flori la fereastra zborului; Lucia Verona, Patru piese cu aniversări.

Printre invitaţii din acest an se numără: Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Aurel Maria Baros, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Vasile Dan, Ioana Diaconescu, Traian Dobrinescu, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Ioan Holban, Irina Horea, Ioana Ieronim, Adrian Lesenciuc, Mircea Mihăieş, Angelo Mitchievici, Ioan Moldovan, Eugen Negrici, Eugeniu Nistor, Nicolae Oprea, Aurel Pantea, Doina Popa, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasile Szabo, Robert Şerban, Traian Ştef, Alex Ştefănescu, Petre Tănăsoaica, Cornel Ungureanu, Dumitru Ungureanu, Constantin Urucu, Simona Vasilache, Răzvan Voncu, Ionuţ Vulpescu, Mihai Zamfir. Lor li se alătură scriitorii Filialei clujene.

 

Etichete
Comenteaza