Sud-africanii de la Die Antwoord revin la Cluj. La Delahoya 2016
- Scris de Anca Mureşan
- 05 Apr 2016, 12:43
- Cultură
- Ascultă știrea

Cap de afiș sunt rapperii sud-africani de la Die Antwoord. Trupa se va afla pentru a doua oară în România după ce, în 2014, a fost prezentă la festivalul Electric Castle. Tot în Cluj. Peste 17.000 de persoane au venit atunci să se dezlănțuie pe muzica lor.
De altfel, organizatorii EC sunt parteneri ai festivalului Delahoya încă de anul trecut.
"Clujul are atât de mulți fani ai muzicii electronice și datorită muncii de pionierat în domeniu a lui Horațiu Dumitraș - Horace Dan D, cel care a inițiat festivalul Delahoya. Cu toții lucrăm din pasiune pentru muzică și ne dorim să le oferim o experiență cât mai plăcută oamenilor care vin la acest gen de eveniment. Din aceste motive, suntem convinși că împreună putem oferi un suflu proaspăt unui eveniment de tradiție, iubit de mii de oameni din Cluj și din toată România", declara Teodor Negrea, directorul artistic al Electric Castle.
"Die Antwoord", tradus din Afrikaans ca "The Answer" este un proiectul muzical al lui Waddy Jones, iar stilul este "Afrikaans Rap-Rave". Înainte de a forma Die Antwoord, Jones a mai inițiat un proiect asemănător, denumit Max Normal, în care erau implicate aceleași personaje. Numai că acum Waddy se numeste "MC Ninja" și este liderul trupei. El este însoțit de "Yo-Landi Vi$er" și de "DJ Hi-Tek" personajele fictive, exagerate, ale colaboratorilor lui. Imaginea trupei este menită să intre în contrast cu ceea ce cantă Die Antwoord și să genereze o răspândire virală a clipurilor și, implicit, a muzicii lor.
Delahoya a însemnat anul trecut 24 de ore de muzică non-stop, două scene, 23 de artiști - între care Noisia, Worakls, James Zabielași 3.000 de oameni.
1.000 de bilete pentru ediția din 2016 a festivalului au fost puse deja în vânzare la prețul de 59 de lei + taxe.