Programul ClujShorts 2016. 54 de filme în competiție

Programul ClujShorts 2016. 54 de filme în competiție
54 de filme vor concura pentru trofeul ClujShorts 2016. Festivalul are loc în perioada 4-10 aprilie.

În 2016, juriul ClujShorts se va afla sub atenta coordonare lui Ioan Pop-Curșeu, lector și cercetător în domeniul literaturii și filmului. Alături de acesta vor juriza: Gabor Xantus, documentarist și academician în arta cinematografică, Sergiu Matei, cameraman și om de televiziune recunoscut pe plan internațional cu peste 40 premii aflate în palmares și Francisc Koos, inginer diplomat, maestru de sunet. Studii de matematica, electronică, muzică, film. O viață petrecută între tehnologie și artă. Realizatorul coloanei sonore a mai multor filme artistice și de animație (Prin Cenușa imperiului, Pintea, Elixirul tinereții, etc). Colaborări cu regizorii Ion Popescu Gopo, Andrei Blaier, Mircea Mureșan, Mircea Veroiu, Iosif Demian, etc. Realizatorul primului sintetizator de muzica (Moog) și efecte sonore din Romania (1975), aparatură utilizată atât la Buftea cât și în filme de animație. Articole publicate și invenții în domeniul eletronicii și prelucrării sunetului. Cadru didactic de predare la Inst. Politehnic Cluj-Napoca, fac. de Electronica și Telecomunicații. „Cercetările mele actuale urmăresc domeniul percepției vizuale în raport cu cel al sunetului și întrepătrunderea fluxului sonor cu imaginea", a mărturisit acesta.

De asemenea, toate cele 181 de filme selectate inițial vor concura pentru Premiul Publicului și Premiul Presei Clujene. Nu în ultimul rând, Asociația Persona își rezervă dreptul de a acorda un premiu filmului care reușește să surprindă într-un mod original elementele centrale aflate la baza acesteia: devotamentul pentru sănătate, cultură și oameni

Evenimente conexe

Ediția din acest an a ClujShorts debutează luni, 4 aprilie, la ora 17.00 cu vernisajul Un cadru. Expoziția de grafică și fotografie va avea loc în Spațiul Ciorchin, str. Avram Iancu nr. 22 și pentru prima dată va găzdui trei artiști: Ioana Călin, Mara Chirteș și Ștefan Socaciu.

O altă premieră este și parteneriatul cu PATRIR, o organizație pacifistă din Cluj-Napoca. Alături de ei, clujenii sunt invitați la un workshop pe tema refugiaților, atelier ce va avea loc în Flying Circus, de la ora 19:00. În cadrul acestuia vor fi vizionate scurtmetraje de la edițiile precedente ale festivalului și vor avea loc dezbateri pe marginea acestora.

Marți, 5 aprilie, de la orele 17:30 și 19:30 va avea loc o recapitulare: Best of ClujShorts 2015, la Cinema Victoria.

Miercuri, 6 aprilie, este ziua cărții. Scriitorul și criticul de film Ioan Pavel Azap va lansa volumul Șapte capodopere ale filmului românesc, în Sala Cinema a Facultății de Teatru și Televiziune UBB Cluj, la ora 16:00.

Joi, 7 aprilie, va avea loc Artist-Talk-ul organizat în parteneriat cu Centrul Cultural German și este dedicat tuturor celor care cochetează cu arta cinematografică. De la ora 18:00, regizorul Felix Ahrens din Germania va explica despre ceea ce presupune a fi regizor într-o economie de piață dură: Becoming a Director. Low/No Budget Movies.

Sâmbătă, începând cu ora 16:00, pe Platforma Cazino din Parcul clujenii se vor bucura de un mixt inedit de filme cu motive dada-iste și muzică digitală. Tot sâmbătă, seara de această dată, începând cu ora 22:00, are loc petrecerea ClujShorts cu DJ Jonnessey și Aner în IG Club.

Gala de premiere a ediției din acest an a ClujShorts va avea loc duminică, 10 aprilie, de la ora 17:00, la Cinema Victoria. Gazda: Dragoș Pop. Mai mult, de la orele 18.30 și 20.30 vor avea loc proiecții suplimentare a filmelor câștigătoare.

Intrarea la evenimentele conexe este liberă.

 

Comenteaza