Valul doi al crizei economico-financiare? (II)

Trebuie menţionat însă faptul că acest proces de normalizare a politicii monetare este dependent şi de evoluţia economiei: după ritmul bun din trimestrul I (+0,8% faţă de primele trei luni din 2010), în ultimele luni am asistat la intensificarea semnalelor de decelerare în Europa, fapt conştientizat şi de preşedintele Trichet. Dacă analizăm evoluţia politicii monetare a BCE în perioada premergătoare crizei economice, vom observa că instituţia a acordat o pondere importantă evoluţiei/perspectivelor de evoluţie a economiei, chiar dacă inflaţia se situa constant peste pragul-ţintă de 2% (a se vedea perioada iunie 2003-decembrie 2005). Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă în vara anului 2008, când zona euro se afla deja în contracţie, iar BCE a majorat dobânda de referinţă la 4,25% în iulie, cu două luni înainte de momentul Lehman Brothers.

De asemenea, Banca Centrală din China a decis la începutul lunii iulie continuarea procesului de normalizare a politicii monetare, majorând dobânda de referinţă la 6,56% pe an. Presiunile inflaţioniste se menţin ridicate în China: inflaţie de peste 6% an/an, peste ţinta de 4% an/an), însă acumularea semnalelor de decelerare economică, pe fondul decelerării economiei americane, cumulată cu problema datoriei guvernelor locale ar putea determina o "aterizare forţată" a Chinei, cu impact nefavorabil pentru economia mondială. Unii indicatori macroeconomici exprimă unele premise mai bune pentru economia mondială în a doua jumătate a anului curent: evoluţia indicatorilor economici avansaţi, a comenzilor de bunuri de consum îndelungat şi stabilizarea indicatorilor din industria prelucrătoare în Statele Unite, performanţa exporturilor, a industriei şi a pieţei forţei de muncă, în Germania (ceea ce demonstrează rezistenţa locomotivei Europei la criza finanţelor publice) şi evoluţia indicatorilor niponi, care confirmă eforturile de reconstrucţie în urma cutremurului din martie.

Cu toate acestea, menţionăm faptul că intensificarea crizei finanţelor publice în ultima perioadă a determinat creşterea probabilităţii unui scenariu de "hard-landing" pentru economia mondială. După calmul de câteva zile indus de votul favorabil din Parlamentul de la Atena (privind programul de consolidare bugetară pe termen mediu) de la finele lunii iunie, în ultimele zile am asistat la reintensificarea crizei în Europa: Agenţia Moody's a redus ratingul suveran al Portugaliei la categoria Junk, iar Italia (a treia economie ca dimensiune din zona euro) a devenit ţinta favorită a atacurilor speculative ale pieţelor financiare internaţionale. Cu alte cuvinte, criza finanţelor publice
din Europa se propagă către economiile cu dimensiune importantă: Italia pare să fi intrat în hora statelor europene care vor avea nevoie de susţinere internaţională. Totodată, în Statele Unite legislativul nu a ajuns încă la un acord cu privire la limita datoriei publice.

Deocamdată nu se poate anticipa cum şi când se va termina această criză, mai ales că în zona euro majoritatea statelor se confruntă cu o situaţie critică a finanţelor publice, atât cele din grupul periferic, dar şi cele din grupul "core" al regiunii. În 2010 Italia se situa pe poziţia a doua în zona euro ca datorie publică (120% din produsul intern brut - PIB), iar pe locul 3 se situa Belgia (97% din PIB). De asemenea, Germania şi Franţa înregistrau niveluri de datorie publică de peste 80% din PIB, situându-se pe poziţiile 6 şi 7 în zona euro.

Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital