Este vorba însă de valori intrate în umbră în cursul istoriei, mai ales al celei moderne, în Europa. Incitanta carte a lui Giovanni Reale este parte a unui “program” rezultat din îndelungatul exerciţiu al autorului în istoria filosofiei. Anterior, ilustrul profesor de la Milano a publicat Saggezza antica.
Terapia per i mali dell’ uomo d’oggi (1995) şi a mărturisit interesul pentru dislocarea principalei maladii a modernităţii târzii – confuzia şi degradarea valorilor, adică “nihilismul (nichilismo)”. Această dislocare Giovanni Reale o vede posibilă printr-o filosofare ce ia calea “cercetării istorice (strada della ricerca storica)”: este vorba de investigarea ideilor trăite de oameni (“storia della filosofia non č una storia di fatti e di parole; č una storia de idee;
e, se non vuole essere mera dossografia, deve saper entrare proprio nel vivo di quelle idee”, p. 410), asumându-se că din trecutul propriu Europa are încă de învăţat. Iată (fără a face în vreun fel rezumatul volumului) câteva “valori uitate”, în privinţa cărora Europa are nevoie de “anamneză”.
Prima “valoare uitată” este convingerea că lumea este ţinută laolaltă, aşa cum deja Platon a observat, în dialogul Fedru, în Simposion, de Eros. Acesta a rezultat din întâlnirea dintre zeiţa trebuinţei (Penia) şi zeul căutării (Poros), în ziua celebrării frumuseţii (Afrodita), ataşată creativităţii (Bello). Este vorba, cum Evanghelia după Ioan a arătat, de un Logos al lumii în care Dumnezeu şi-a trimis Fiul spre a-i imprima sensul.
“Uitată” şi având nevoie de “anamneză” este valoarea iubirii (amore) dintre oameni. Altă “valoare uitată” este alternativa configurată de Isus sub povara crucii: nonviolenţa rezultată din “iubire” (“oggi si puň constatare quotidianamente che non soltanto la rivoluzione della violenza (la prima rivoluzione) fallisce, perche produce altre violenze, ma che neppure l’arma della persuasione (la seconda rivoluzione) riesce a viceré, poche non sa eliminare la violenza”, p. 22).
“Valoare uitată” este şi învăţătura că “spiritul este unic şi indivizibil”, că matematica face parte – împreună cu filosofia, literatura, pictura – din spirit şi că “spiritul se actualizează în dimensiunea libertăţii, şi numai în libertate” (p. 26). O valoare ieşită din actualitate este conştiinţa gravităţii morţii, ignorându-se împrejurarea că “demitizarea morţii”, ce se petrece în zilele noastre, atrage “demitizarea vieţii”.
(Continuare în ediţia de mâine)
