Ioan Stoica, ziarişti şi o ceată de admiratoare fanatice. Una dintre ele explodează:
“- Domnule Stoica, de ce le permiteţi acestor nemernici să vă înjure mereu
prin ziare?
Şi răspunsul, genial:
- Doamnă, dar nu contează că mă înjură sau mă laudă, important e că scriu despre mine!”
Contabilul Stoica înţelegea, din instinct, ceea ce politicienii actuali nu pricep nici consiliaţi pe milioane de dolari: că notorietatea este vitală şi că a fi ţinta înjurăturilor te apropie mai iute de victorie decât laudele, fie ele deşănţate sau rezonabile.
Urmăresc uimit prestaţia contracandidaţilor lui Traian Băsescu în această campanie electorală şi, sincer, am uneori impresia că sunt plătiţi de el ca să mimeze competiţia, pentru a-i legitima o victorie facilă. Cealaltă explicaţie ar fi că nu-i duce mintea.
Este uluitor cum fiecare discurs electoral, fiecare luare de poziţie, fiecare promisiune conţine numele Băsescu sau se raportează la un gest ori un cuvânt de-al lui. Rezultatul? Fiecare acţiune a contracandidaţilor pune încă o cărămidă la temelia notorietăţii băsesciene, başca îi oferă şansa de a poza în victima conspiraţiei celorlalţi.
O altă eroare masivă a adversarilor dlui Băsescu ţine de viziune. E chiar culmea cum n-au înţeles că victoriile lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu s-au datorat mai ales faptului că electoratul activ s-a regăsit în modul de viaţă şi guvernare propus de ei la momentul respectiv! Nu cinstea&sărăcia lui Iliescu i-au făcut pe români să-l voteze de 3 ori, ci faptul că promitea menţinerea unor deprinderi din epoca socialistă, la care oamenilor le venea greu să renunţe.
Nu prestanţa academică şi doctrina creştin-democrată l-au ajutat pe Constantinescu să se mute în 1996, la Cotroceni, ci faptul că lumea simţea nevoia unei primeniri după înecăcioasa guvernare Văcăroiu. Nu hăhăitul gros şi bancurile ieftine l-au transformat pe Băsescu în câştigătorul din 2004, ci senzaţia de sufocare pe care-o inducea guvernarea Năstase - altfel performantă - plus acel excepţional “Să trăiţi bine!”, pe care oamenii l-au luat ca pe o promisiune, deşi era o simplă urare.
Atacurile continue la adresa lui Băsescu şi a celor din jurul lui au efectul antibioticelor luate aiurea: în loc să ucidă microorganismul dăunător, îl îngraşă! Chiar să nu-şi dea seama dnii Geoană, Antonescu, Becali sau Vadim Tudor că electoratul portocaliu este mulţumit cu felul de a conduce al fostului marinar? Că oricâte dovezi ar aduce împotriva lui, nu fac decât să-i înverşuneze susţinătorii? Că, înainte de a ridica piatra, se cere să fii tu însuţi curat, neşantajabil, neatacabil?
Mă aşteptam ca, în această campanie electorală, candidaţii să facă un soi de pact de ignorare a preşedintelui în funcţie. Ca fiecare discurs electoral să fie axat pe problemele certe, reale, de care oamenii se lovesc, iar expunerea să fie de genul:
“- Oameni buni, situaţia este, deocamdată, asta (cu detalii), iată care sunt soluţiile mele (cu detalii), pe care le voi aplica dacă mă votaţi!”
Nici măcar o şoaptă sau aluzie la Traian Băsescu! Vigilenţă sporită pentru a preveni fraudele electorale, promisiuni sustenabile, pe înţelesul omului simplu şi legate de interesele lui şi izolarea adversarului principal prin ignorare deplină. Asta era metoda unor politicieni cu minte suficientă. Ceea ce fac contracandidaţii preşedintelui este risipă de timp, de bani, de nervi şi o cumplită economie de judecată şi imaginaţie. Iar dacă acţiunile aberante sunt urmare a sfaturilor primite de la consilierii de campanie gros plătiţi, eu le sugerez să-i dea afară şi să-l angajeze, mult mai ieftin, pe Ioan Stoica. Ce nu ştiu consilierii din hărţi, va şti el din instinct. Garantat!
