Pragul datoriei publice în Statele Unite (II)

Autorităţile monetare şi bugetare au continuat să implementeze politici expansioniste şi în perioada postrecesiune, cu scopul de a impulsiona economia spre un nou ciclu economic (relansare durabilă). Rezerva Federală a derulat un nou program de "Quantitative Easing" (QE II în perioada noiembrie 2010 - iunie 2011), iar administraţia Barack Obama a prelungit reducerile de taxe acordate la finalul administraţiei George Bush. Cu toate acestea, ritmul de evoluţie a economiei americane s-a atenuat pe parcursul ultimelor trimestre. Economia a crescut cu doar 0,4% anualizat în primele trei luni ale anului şi 1,3% anualizat în trimestrul II, conform estimărilor preliminare ale Bureau of Economic Analysis. Cu alte cuvinte, aceste măsuri expansioniste nu au reuşit să propulseze economia către un ritm apropiat de potenţial. Ceea ce s-a reflectat nefavorabil şi la nivelul pieţei forţei de muncă: în prezent se înregistrează peste 14 milioane de şomeri (din care 6,3 milioane în şomaj pe termen lung - peste 27 săptămâni); iar rata şomajului se menţine la cote alarmante, nivel dublu comparativ cu perioada premergătoare crizei.

De ce nu au mai avut aceste măsuri expansioniste acelaşi succes ca în perioada 2008/2009? În primul rând, nu au mai constituit o surpriză pentru economia privată. În al doilea rând, dacă ne referim strict la măsurile bugetare, s-au observat efecte: politica bugetară a statului a pierdut credibilitate în faţa sectorului privat, dat fiind că evoluţia nesustenabilă a datoriei publice a generat aşteptări de majorare a taxelor în viitor. Prin urmare, am asistat la o evoluţie dezamăgitoare a investiţiilor derulate de sectorul privat. După ce s-a contractat pe parcursul a 3 ani (2007: 1,9% an/an; 2008: 7,1% an/an; 2009: 18,8% an/an), formarea brută de capital fix a crescut la un ritm de doar 2,6% an/an în 2010. Iar în prima jumătate a anului s-au consemnat ritmuri reduse de evoluţie (1,2% anualizat în trimestrul II şi 5,9% anualizat în trimestrul II). Altfel spus, companiile americane au preferat să investească în exterior, în detrimentul pieţei interne, cu consecinţe nefavorabile pentru piaţa forţei de muncă, şi, implicit, pentru execuţia bugetară.

De asemenea, politica bugetară a administraţiei curente nu a reuşit să relanseze nici investiţia publică. În pratică, trebuie menţionat faptul că la nivelul politicii bugetare (per ansamblu) se poate observa încercarea de iniţiere a unui proces de consolidare (cheltuielile guvernamentale s-au contractat pe parcursul ultimelor trei trimestre, la ritmuri anualizate de 2,8% în trimestrul IV din 2010, 5,9% în trimestrul I din 2011 şi 1,1% în trimestrul II din 2011). Altfel spus, guvernul a încercat să strângă treptat cureaua, cel puţin în perioada derulării programului QE II de către Rezerva Federală. Astfel, creşterea economică este una dintre problemele fundamentale care se află în spatele pragului datoriei publice. Deşi guvernul a implementat politici bugetare expansioniste, reflectate în deficite bugetare ridicate şi majorarea semnificativă a datoriei publice, economia americană nu a reuşit relansarea durabilă. Într-o oarecare măsură, acelaşi lucru poate fi spus şi despre programul Rezervei Federale Quantitative Easing II - nu a avut impactul scontat la nivelul economiei reale. În planul economiei financiare însă a contribuit la majorarea preţurilor activelor, ceea ce a determinat creşterea costului vieţii pe mapamond, inclusiv în Statele Unite. Cu alte cuvinte, reducerile de taxe primite de americani au fost virate către economiile exportatoare de petrol şi alte bunuri.

Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital